Intră acum și în grupul de
Un grup de studenți ai Facultății de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava au efectuat, în perioada 21-25 noiembrie la Bruxelles, o excursie cu caracter pedagogic fiind primiți la sediul NATO de secretarul general adjunct al organizației, Mircea Geoană.
Studenții au fost însoțiți de conf. univ. dr. Camelia IGNĂTESCU, decanul Facultății de Drept și Științe Administrative, și de cadre didactice ale facultății (conf. univ. dr. Gabriela NEMȚOI, lect. univ. dr. Narcisa GALEȘ, lect. univ. dr. Daniela CĂTĂU-VEREȘ, prof. asociat Cristian CUCOREANU, prof. asociat Florin CAZACU, ing. sistem Ionuț CROITORU).
Pe parcursul celor patru zile studenții au avut în vedere vizitarea mai multor instituții europene care au sediul la Bruxelles, precum Parlamentul European, Parlamentarium sau Comisia Europeană.
„Vizita a reprezentat un bun prilej pentru studenții FDSA de a descoperi funcționarea și obiectivele acestor instituții europene prestigioase, dar și de a discuta cu tineri români care lucrează în prezent la Parlamentul European și la Comisia Europeană pe diverse poziții, ocupate prin candidaturi pe portalurile instituționale. Studenții suceveni au avut astfel ocazia să descopere oportunități de stagii și proceduri de acces la cariere din administrația publică europeană”, se arată într-un comunicat al USV.
Potrivit sursei citate, un moment special a fost vizita efectuată la sediul NATO din Bruxelles, unde, timp de câteva ore, delegația Facultății de Drept și Științe Administrative s-a bucurat de o primire exemplar organizată de o echipă a Diviziei de Diplomație Publică a NATO și de un program divers de activități, ce au vizat familiarizarea participanților cu obiectivele și modul de funcționare ale acestei instituții extrem de importante pentru lumea contemporană.
Programul de activități propuse grupului de vizitatori de la Suceava a cuprins, în primul rând, un tur ghidat de descoperire a NATO, organizat de Nicholas Nguyen, șeful Departamentului de Comunicare Publică din cadrul Arhivelor NATO. Au urmat apoi o scurtă conferință și discuții pe tema „Agenda curentă a NATO”, organizate de Silvia Maretti, reprezentanta Diviziei de Diplomație Publică, Secția Angajamente NATO.
Alte două conferințe, urmate, de asemenea, de discuții cu delegația suceveană, au fost susținute de Adrian Matei, reprezentant al Diviziei NATO pe Probleme de Afaceri și Politică de Securitate, care a vorbit despre evoluția securității pe flancul estic al NATO, și de Excelența Sa, Ambasadorul Permanent al României la NATO, Dan Neculăescu, care a vorbit despre rolul României în cadrul NATO – o perspectivă națională.
Vizita la sediul NATO s-a încheiat cu un moment special organizat de Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, care s-a adresat în mod special studenților suceveni, încurajându-i să aibă încredere în ei, să studieze cât mai mult și să aibă curajul să aplice și să concureze pentru diverse stagii și posturi în cadrul instituțiilor europene, deschise să primească în mijlocul lor tineri români formați în universitățile românești, care au oferit Europei oameni valoroși și apreciați de-a lungul timpului.
Ultima zi a fost rezervată vizitării Parlamentului European, unde delegația universitară suceveană a fost întâmpinată de Cătălin IOVU, șeful cabinetultui europarlamentarului Tudor CIUHODARU. Cu această ocazie, studenții și profesorii suceveni au vizitat sala mare a Parlamentului European, precum și sălile diverselor comisii de specialitate ale acestei prestigioase instituții, familiarizându-se cu cadrul de lucru al parlamentarilor europeni.
„Această activitate marchează un moment memorabil pentru comunitatea academică suceveană, atât prin prisma obiectivelor instituționale vizitate, a descoperirii unor oportunități de stagii și cariere pentru studenții nostri, cât și din perspectiva dialogului stabilit cu personalități române prezente la nivel european, adevărați ambasadori ai culturii și valorilor noastre naționale”, se mai arată în comunicatul USV.
Intră acum și în grupul de