Un bărbat din Salcea a fost omorât la o stână din apropierea drumului spre Aeroport


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 45 de ani din Salcea a fost omorât, marți după amiaza, în zona unei stâni amplasată în zona drumului spre Aeroportul Internațional Suceava.

Polițiștii din Salcea au fost sesizați de proprietarul stânii că l-a găsit pe cioban, un bărbat de 45 de ani din Salcea, mort, având pe corp urme de violență.

Proprietarul stânii a spus că în timp ce venea spre stână s-a intersectat pe drum cu un bărbat care avea glugă și un comportament ciudat și care mergea grăbit și bănuiește că acesta ar putea fi autorul omorului.

Polițiștii au stabilit că acest suspect este un bărbat din Dumbrăveni, iar mai multe echipe de căutare acționează în zona respectivă pentru găsirea acestuia.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru omor,  cercetările fiind desfășurate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.


Intră acum și în grupul de