Intră acum și în grupul de
O persoană a fost rănită, miercuri, după coliziunea între două autoturisme în Suceava.
Potrivit plutonier Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava un accident rutier cu două autoturisme implicate s-a produs în municipiul Suceava pe Calea Obcinelor.
El a spus că o persoană implicată în eveniment este transportată la spital.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Intră acum și în grupul de