VIDEO//Căminul cultural din Liteni-Moara, început în urmă cu șase ani, a fost finalizat și inaugurat


Intră acum și în grupul de

Căminul cultural din localitatea Liteni-Moara, construcție începută în urmă cu șase ani, a fost finalizat și inaugurat vineri în prezența autorităților locale și a mai multor localnici.

Noul cămin cultural a fost sfințit de mai mulți preoți din comună.

Primarul comunei Moara, Eduard Dziminschi, a mulțumit constructorului că s-a reușit finalizarea acestei investiții importante pentru comună.

„A durat un pic mai mult din cauza problemelor generate de inflație și pandemie, dar cu efort am reușit să-l aducem la bun sfârșit”, a spus primarul.

El a rugat locuitorii să păstreze această investiție, subliniind că a fost făcută să fie folosită în special de tinerii comunei.

Investiția de 1,1 milioane de lei a fost făcută din banii comunei și nu din fonduri primite din alte surse.

Cu această ocazie un grup de copii din comuna Moara au prezentat un spectacol, iar apoi aceștia au primit daruri din partea lui Moș Crăciun.


Intră acum și în grupul de