Intră acum și în grupul de
Poliția Județeană Suceava a reamintit că polițiștii organizează zilnic acțiuni cu efective sporite pentru prevenirea delictelor silvice și activităților ilicite în domeniul debitării, procesării și transportului materialului lemnos. Activitățile organizate în cadrul Acțiunii „Scutul Pădurii” au dus la identificarea aproape zilnică a unor transporturi ilegale de lemn și a altor delicte silvice, fiind aplicate sancțiuni contravenționale și fiind confiscate cantități importante de material lemnos.
Astfel, în ultimele zile polițiștii au exploatat o serie de informații deținute privind un cazuri de emitere ilegală a unor avize electronice și au continuat confiscările de material lemnos, aplicând și sancțiuni în valoare de 47.000 lei.
În perioada 08 – 09 decembrie 2022, în baza planul de acțiune înregistrat la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Suceava, polițiștii S.I.C.E., împreună cu lucrătorii Secției de Poliție Rurală Pojorâta, cu sprijinul de specialitate din partea Gărzii Forestiere Suceava și sprijinul logistic al Direcției Silvice Suceava, au organizat şi desfăşurat o acţiune de pe linia prevenirii şi combaterii actelor ilicite privind exploatarea, transportul, debitarea şi comercializarea materialului lemnos cât și a infracțiunilor de evaziune fiscală conexe acestor activități.
Acţiunea a vizat agenţi economici de pe raza judeţului Suceava, cu sediile sociale și punctele de lucru pe raza comunelor Sadova și Moldova Sulița despre care se deţineau date că săvârşesc ilegalităţi în domeniul achiziţiilor, prelucrării şi comercializării materialului lemnos cu scopul de a se sustrage de la plata taxelor şi impozitelor datorate statului prin emiterea unor avize electronice de însoțire a materialului lemnos fictive, avize ce atestau in mod ireal efectuarea unor operațiuni comerciale ce nu au avut loc în realitate.
În cadrul acțiunii au fost verificați 3 operatori economici și au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale la legea nr.171/2010 în valoare de 47.000 lei.
De asemenea, au fost confiscați 110,61 metri cubi material lemnos în valoare de 88.505 lei.
La acțiune au participat 4 polițiști ( 2 lucrători de poliție din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Suceava și 2 polițiști din cadrul Secției de Poliție Pojorâta), precum și 2 specialişti din cadrul Gărzii Forestiere Suceava și un lucrător din cadrul Direcției Silvice Suceava cu un utilaj de manipulare a materialului lemnos.
Poliţiştii suceveni atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.
Intră acum și în grupul de