Intră acum și în grupul de
Un sucevean de 44 de ani este cercetat penal după ce a condus beat autoturismul și a provocat un accident soldat cu pagube materiale.
Potrivit anchetei polițiștilor un bărbat de 44 de ani, din municipiul Suceava a condus, duminică la prânz, un autoturism BMW pe strada Mihail Kogălniceanu din Suceava, având direcția de deplasare dinspre strada Mircea Șeptilici către strada Mărășești.
Ajungând la intersecția cu strada Petru Rareș, pe un sector de drum în curbă, din cauza faptului că nu a adaptat viteza la condițiile de drum cu carosabil umed și pe fondul consumului de băuturi alcoolice, acesta a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă și a lovit gardul unui imobil, afectând de asemenea și branșamentul de alimentare a rețelei de gaze naturale.
În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat la fața locului, cu aparatul etilometru ocazie cu care a rezultat o concentrație de 0.50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În acest caz s-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducere sub influența alcoolului”.
Intră acum și în grupul de