Deschiderea PTF Diakivți-Racovăț, care ar trebui să preia o parte din traficul prin Siret, a fost amânată cu o lună


Intră acum și în grupul de
sursa foto: bucpress.eu

Autoritățile regiunii Cernăuți au anunțat că deschiderea Punctului de Trecere a Frontierei Diakivți-Racovăț va fi în 22 ianuarie 2023, cu o lună întârziere față de termenul programat inițial, anunță publicația cernăuțeană Bucpress.eu.

Conform sursei citate, șeful Administrației militare regionale Cernăuți, Ruslan Zaparaniuk a declarat, într-o conferință de presă organizată joi, că „într-un ritm accelerat continuă lucrările de construcție și amenajare la punctul de control ”Diakivți””.

„Inițial, deschiderea punctului de control era programată pentru 25-26 decembrie, dar din cauza schimbării companiei contractante a fost contramandată data inaugurării. Sperăm că deschiderea oficială a Punctului de trecere a frontierei și a biroului vamal de frontieră ”Diakivți” va avea loc în data de 22 ianuarie”, a precizat Zaparaniuk.

Prin deschiderea acestui nou punct de trecere a frontierei se speră în reducerea presiunii pe PTF Siret-Porubne.

În 10 noiembrie a mai fost deshis și PTF Vicovu de Sus-Crasna care este operațional doar pentru autoturisme și camioane goale.


Intră acum și în grupul de