Centrala pe biomasă de la Suceava a fost preluată de banca austriacă Raiffeisen, spune un fost acționar al Bioenergy: A fost o  gaură neagră de la început din cauza rețelei de transport și distribuție și apoi din cauza schimbării legislației privind certificatele verzi


Intră acum și în grupul de

Participația grupului Adrem care fost cel mai important acționar al firmei Bioenergy care administrează centrala de cogenerare ce livrează agent termic în sistem centralizat în municipiul Suceava a fost preluată de banca austriacă Raiffeisen.

Unul dintre acționarii Adrem, Corneliu Bodea, a declarat, potrivit economica.net că Raiffeisen a ajuns acționar pentru că în final s-a operaționalizat înțelegerea prin care, în cazul în care banca, ce a finanțat inițial o parte din proiect, nu își primește banii înapoi, devine acționar, pentru că împrumutul initial a fost garantat cu acțiuni.

„Uitându-ne în urmă, putem spune că a fost o investiție greșită, deși și azi acolo se produce cea mai ieftină gigacalorie din deșeuri din România”, a explicat Bodea potrivit sursei citate.

Corneliu Bodea a arătat că centrala a fost o „gaură neagră” încă de la bun început: „A fost o  gaură neagră de la început, întâi din cauza rețelei de transport și distribuție a agentului termic, care a dat faliment după ce am făcut centrala. Apoi a venit o schimbare a legislației referitoare la certificatele verzi pentru biomasă, care era folosită și de noi, dar și de nișe firme austriece care făceau conglomerate (Schweighofer, care a și fost acționar la centrală, dar și-a vândut între timp participația). S-a apreciat că influența noastră în stabilirea prețului materiei prime era foarte mare, deci noi prin achiziția de deșeuri creșteam prețul deșeurilor, și printr-un ordin al ministrului Mediului, s-a decis să nu se mai acorde certificate verzi pentru 60% din deșeurile folosite de noi”.

El a explicat că proiectul, la care Adrem avea 49%, iar restul era deținut de Schweighofer și partenerul inițial austriac cu care a fost construită, a intrat în “distress financiar” din această cauză, după care a avut loc o restructurare, “ceilalți acționari au fost destul de agresivi cu noi”, iar în final, după ce a plătit o parte din credit, a încheiat cu Raiffeisen un acord, prin care banca a preluat pachetul de acțiuni.

Holzindustrie Schweighofer ieșise din acționariatul centralei în 2019.

Potrivit datelor Termene.ro, Bioenergy Suceava este deținută acum 99% de RZ RUMANIEN BETEILIGUNGS Gmbh, mai arată sursa citată.


Intră acum și în grupul de