Gheorghe Flutur: În județul Suceava sunt investiții de peste 100 de milioane de euro pentru eficientizarea energetică a clădirilor și construcția de noi creșe


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a salutat, marți, la Fălticeni, finalizarea primei creșe din programul guvernamental derulat de Ministerul Dezvoltării.

„Programul guvernamental de construire de creșe este un pionierat care debutează aici, în județul Suceava, la Fălticeni. O creșă construită în timp record: trei luni și trei săptămâni. Pe meleagurile lui Ștefan cel Mare, Voronețul ar fi fost construit, după legende, în trei luni și trei săptămâni. Este de lăudat Ministerul Dezvoltării, Compania Națională de Investiții, dar și proiectanții și constructorii”, a spus Flutur.

El a arătat că județul Suceava are cinci creșe pe acest program în valoare de circa 13 milioane de euro. „Mai avem încă 15 creșe pe un subprogram pe învățământ și în mediul urban și în mediul rural. Noi avem în total 20 de creșe cu programe în derulare cu valoare de 48 de milioane de euro”, a precizat Gheorghe Flutur.

El a spus că a semnat cu ministrul Dezvoltării un contract de finanțare a unui proiect de creștere a eficienței energetice a clădirii DGASPC Suceava prin PNRR, „Valul Renovării”.

Președintele Flutur a menționat că pe această componentă sunt 22 de proiecte de 53 de milioane de euro în județul Suceava, din care 13 pe clădiri publice și 9 pe programe de anvelopare de blocuri de locuințe.

El  a subliniat că este bucuros că județul Suceava se schimbă la față cu aceste investiții.


Intră acum și în grupul de