Intră acum și în grupul de
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, a adus, în Pastorala la Nașterea Domnului, mulțumiri enoriașilor pentru dragostea cu care și anul acesta au susținut lucrările de construire a Catedralei Mântuirii Neamului, pentru susținerea evenimentelor prilejuite de Anul Jubileu– 500 de ani de la sfințirea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” și a Bisericii „Tuturor Sfinților” – Părhăuți, precum și a 400 de ani de la sfințirea Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Solca, evenimente la care o contribuție semnificativă au avut-o Guvernul României, Consiliul Județean Suceava și, nu în ultimul rând, Primăria Municipiului Suceava.
Totodată, IPS Calinic a mulțumit, de asemenea, pentru că și anul acesta credincioșii din eparhie au susținut proiectele inițiate de preoții lor la nivel de parohie sau eparhie, „precum și pentru dragostea plină de bunăvoință cu care i-ați susținut pe frații noștri refugiați, care, încă de la începutul anului, au trecut prin Vama Siret și Gara Burdujeni; din păcate, a fost un an marcat, pe lângă suferința, boala și moartea cauzate de aceeași epidemie, și de efectele războiului de la granițele țării”.
„Rugăciunea adresată, nu doar în acest an consacrat rugăciunii, Preamilostivului Dumnezeu și credința în Dumnezeu, în atare situații, de limită, sunt singurele care mai pot amâna instituirea acelui „Cer nou și Pământ nou” despre care vorbește Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan în Apocalipsă”, a mai spus Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
„Cu prilejul Nașterii Domnului, Anului Nou și Botezului Domnului, Vă doresc ani mulți, buni și sănătoși, cu sporite împliniri spirituale, profesionale, intelectuale și materiale Vouă, celor din casa și din neamul Dumneavoastră, precum și celor ale căror nume au fost pecetluite în apa Sfântului Botez și care poartă parfumul sfințeniei acestor sărbători”, a mai transmis IPS Calinic.
Intră acum și în grupul de