Intră acum și în grupul de
Numărul poliţiştilor suceveni care vor acţiona în stradă, în perioada 24 – 27.12.2022, a fost suplimentat, în vederea asigurării un climat de ordine şi siguranţă publică dar și pentru realizarea intervenției prompte la evenimente.
Potrivit Poliției Județene Suceava, în Ajunul Crăciunului, dar și pe perioada Sfintei Sărbători, peste 250 de poliţişti suceveni vor fi la datorie, zilnic, în slujba comunităţii, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, astfel încât toţi cetăţenii să îşi petreacă sărbătorile în linişte.
Astfel, pentru ca Sărbătoarea de Crăciun să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, poliţiştii suceveni sunt pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.
Sursa citată arată că au fost stabilite activităţi concrete în vederea menţinerii ordinii şi a siguranţei publice în zonele cu o fluenţă mare de public, precum şi în staţiunile şi localităţile cu pondere turistică şi s-a dispus iniţierea de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor cu violenţă, a evaziunii fiscale şi a altor fapte care aduc prejudicii patrimoniului public şi privat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea cu fermitate a fenomenului infracţional şi contravenţional din domeniul silvic.
De menționat este că poliţiştii care vor acţiona zilnic, în stradă, în această perioadă, fac parte din structurile operative, respectiv poliţişti de ordine publică, poliţişti de poliţie rutieră, poliţie transporturi, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă. De asemenea, poliţişti din toate structurile vor constitui o rezervă, fiind pregătiţi să intervină dacă situaţia impune.
„Dacă în ultimii doi ani activitățile de menținere a ordinii și liniștii publice au fost grevate și de o problematică terță, respectiv asigurarea respectării legislației incidente Covid19, în acest an măsurile privind siguranța cetățenilor la nivelul județului Suceava trebuie diversificate și calibrate prin prisma unei noi provocări, respectiv problematica refugiaților ucraineni și a conflictului din Ucraina, în general”, mai arată Poliția Județeană Suceava.
Totodată, în contextul problematicii circulației rutiere pe DN2 s-a dispus monitorizarea atentă a valorilor de trafic greu privind circulația autotrenurilor cu marfă care se deplasează spre Punctul de Trecere a Frontierei Siret pentru gestionarea riscului rutier și de blocare a circulației publice.
În acest sens au fost identificate rute alternative pentru șoferii autohtoni din zonele Rădăuți, Siret, Vicovu de Sus și sunt organizate echipaje de poliție rutieră și ordine publică care să monitorizeze în permanență situația și să decongestioneze traficul în situațiile impuse.
Polițiștii fac și o serie de recomandări pentru siguranța dumneavoastră:
Forfotă și aglomerație în complexele comerciale în preajma venirii iminente a lui Moș Crăciun. Unul dintre ”dezavantajele” acestei perioade este că apar multe oportunități pentru infractori care încearcă să atenteze la bunurile tale sau să comită alte fapte care pot avea un impact deosebit asupra siguranței tale și a familiei.
1. LA CUMPĂRĂTURI
”Mă uitam pe rafturi după produse. Altcineva se uita în acest timp în coșul meu de cumpărături. Noroc că am observat la timp”.
Prinși de febra cumpărăturilor nu trebuie să uităm că hoții sunt în căutarea unor ținte ușoare pentru a obține ”profituri” cât mai mari. Asigură-te că geanta, poșeta și portofelul nu sunt lăsate la îndemâna infractorilor:
• Aruncate neglijent în coșul de cumpărături;
• Poșeta purtată neglijent pe umăr;
• Portofelul, telefonul în buzunarele exterioare ale hainelor.
2. LA CUMPĂRĂTURI
”Mă simt mai confortabil știind că nu am asupra mea sume de bani. Stau fără griji știind că plătesc cu cardul”.
Evită să ai sume mari de bani asupra ta. Încearcă să faci plata cu cardul ori de câte ori ai posibilitatea. Iar atunci când vrei să retragi bani de la bancomat mai întâi asigură-te că nu sunt persoane străine în apropierea ta. Dacă sesizezi ceva suspect renunță la operațiune și caută un alt bancomat.
3. ÎN PARCARE, DUPĂ CUMPĂRĂTURI
”Chiar dacă nu mi s-a spart mașina niciodată, este mai bine să fiu precaut. Moș Crăciun nu vine de două ori cu cadouri!”
Nu lăsa la vedere în mașină cadourile pe care le-ai cumpărat sunt pentru cei dragi. Nu le oferi infractorilor. Și indiferent de situație, chiar dacă părăsești mașina pentru scurt timp, încuie de fiecare dată portierele!
4. SHOPPINGUL DE PE INTERNET
”Când vreau să cumpăr de pe internet apelez în general doar la magazinele online care îmi oferă siguranța unei tranzacții sigure și a unui produs de calitate”.
Poate fi o soluție economică și convenabilă. Trebuie să știi că acest lucru nu îți oferă o ”siguranță absolută”, iar mediul online este frecventat de mulți indivizi răuvoitori care încearcă să îți fure banii cu un singur click:
• Oricine poate posta oferte ”atrăgătoare” folosind identități false;
• Comanzi un produs și primești altul. Sau nu primești nimic!
• Transmiți fără să îți dai seama datele tale personale, datele cardului bancar către infractori.
5. PROMOȚIILE DE SEZON DIN FAȚA UȘII
”Nu te cunosc, nu te primesc în casă! Moș Crăciun nu acționează în acest mod!”
Apropierea Sărbătorilor de Iarnă este un moment propice pentru infractori să meargă din ușă în ușă sub pretextul unor ”oferte de sezon”. AI GRIJĂ! Poți cumpăra bunuri de proastă calitate sau le poți oferi accesul în locuința ta unor hoți.
Intră acum și în grupul de