Intră acum și în grupul de
Comercianţii de jucării şi decoraţiuni pentru brazii de Crăciun au fost verificaţi, zilele trecute, de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Suceava, pe aceştia interesându-i în mod special prezenţa avertismentelor de vârstă precum şi prezenţa instrucţiunilor de asamblare astfel încât jucăriile şi decoraţiunile pentru brazi achiziţionate să fie sigure pentru utilizatori, copiii.
Potrivit şefului CJPC Suceava, Elena Oanea, au fost verificaţi 50 de agenţi economici, fiind constatată la produse, lipsa avertismentelor sau lipsa traducerii acestora în limba română, lipsa etichetei cu elementele de identificare ale producătorului, lipsa avertismentelor la jucăriile cu baterii că acestea nu se aruncă cu deşeurile menajere, colectându-se separat.
Comisarii au aplicat un număr de 35 de amenzi contravenţionale în cuantum total de 79.000 lei şi s-au oprit de la comercializare 500 de jucării şi decoraţiuni brad.
Elena Oanea îi sfătuieşte pe cumpărători să achiziţioneze produsele numai din magazine sau raioane unde se eliberează documente de cumpărare, respectiv factură, bon fiscal, chitanţă de care este nevoie în situaţia unei eventuale reclamaţii.
„Alegeţi jucării specifice vârstei copilului şi nu adresate altei categorii de vârstă, verificaţi existenţa instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor specifice, care trebuie să fie traduse în limba română. Evitaţi achiziţionarea jucăriilor cu muchii tăioase, piese uşor detaşabile, de dimensiuni care pot fi înghiţite”, mai recomandă conducerea CJPC Suceava.
Intră acum și în grupul de