Intră acum și în grupul de
Sute de pensionari suceveni au participat, sâmbătă, la Balul Pensionarilor organizat de Asociația de Pensionari de la CAR Suceava.
Președintele asociației, Cezar Telescu, a spus că este un eveniment unicat în țară la care participă circa șapte sute de pensionari.
El a menționat că numărul doritorilor a fost mult mai mare, fiind înscrise aproape 900 de persoane.
Telescu a arătat că sala unde se organizează balul nu a permis un număr atât de mare de participanți pentru că ar fi trebuit să fie ocupat și ringul de dans motiv pentru care numărul participanților a fost redus la circa 700.
„Se dansează în stil tineresc”, a spus Telescu.
El a recunoscut că o mare parte au venit cu punga de pastile, dar că uită de ea atunci când începe distracția.
Pe parcursul petrecerii pensionarii suceveni au avut parte de invitați surpriză.
Intră acum și în grupul de