Medicii din SJU Suceava au salvat, printr-o intervenție chirurgicală rară, o tânără cu fractură dublă de mandibulă în urma unei agresiuni


Intră acum și în grupul de

Medicii chirurgi maxilo-faciali suceveni au reușit o intervenție chirurgicală rară, în regiunea feței, la o pacientă care fusese victima unei agresiuni.

Purtătorul de cuvânt al SJU Suceava, dr. Dan Teodorovici, a declarat că vineri, 6 ianuarie, o echipă de medici chirurgi maxilo-faciali a efectuat o intervenție chirurgicală de urgență la o pacientă de 20 de ani, victima unei agresiuni, care prezenta fractură dublă de mandibulă (subcondiliană stânga și laterală dreapta) caracterizată prin asimetrie facială, inocluzie fronto-laterală, tulburări funcționale, durere, amplitudinea deschiderii gurii limitată și sângerare intraorală activă.

Medicul OMF dr. Gelu Duprii, a declarat că intervenția chirurgicală a durat aproximativ trei ore și că  fragmentele osoase deplasate au fost repoziționate și stabilizate cu plăcuțe și suruburi de osteosinteză. „Operația a decurs fără complicații. Postoperator pacienta se simte bine, păstrând funcția masticatorie, fonația și mimica în limite normale, activitatea nervului facial nefiind lezată”, a spus Duprii.

El a arătat că particularitatea cazului a fost dată de unul dintre focare, respectiv fractura subcondiliană.

„Intervenția presupune ca abordarea să fie transparotidiană, unde întâlnim nervul facial ce se ocupă cu mimica feței pe partea afectată precum și vase importante cu risc vital. S-a operat cu maximă atenție și precizie în permanență. Distanța față de nerv fiind aproximativ 1-2 mm, orice mică abatere de la protocol putând lăsa pacienta cu pareză definitivă hemifacială”, a precizat dr. Duprii.

El a mai declarat că astfel de intervenții sunt foarte rare în spitalele din România/

Echipa operatorie la această intervenție a fost formată din dr. Gelu Duprii, dr. Vlad Covrig, medici OMF, dr. Violeta Ștefan medic anestezist și asistent Cătălina Obadă.


Intră acum și în grupul de