Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, luni, că a semnat la București la Ministerul Dezvoltării, contractul de finanțare prin PNRR Componenta 5-Valul Renovării, pentru creșterea eficienței energetice a clădirii principale a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Suceava.
Primarul a spus că valoarea contractului este de 8.693.994,25 lei , iar valoarea totală a investiției este de 9.952.119,18 lei .
În cadrul proiectului vor fi executate următoarele lucrări: înlocuirea tâmplăriei interioare și exterioare, izolarea fațadelor, refacerea finisajelor interioare și exterioare, înlocuirea învelitorii din tablă zincată, revizuirea instalațiilor sanitare, revizuirea instalațiilor termice, revizuirea instalațiilor de stingere incendii, montarea de pompe de căldură pentru încălzire /climatizare, montarea de panouri solare pentru producere apă caldă, montarea de panouri fotovoltaice pentru iluminat, dar și de recuperatoare de căldură cu eficiență energetică ridicată pentru ventilarea mecanică.
Perioada de implementare a proiectului este de 26 de luni .
„Iată că, după ce vineri am inaugurat Grădinița cu program prelungit la Colegiul „Mihai Eminescu”, la o zi dupa Ziua Colegiului -15 ianuarie, am semnat acest contract important”, a spus Ion Lungu.
Intră acum și în grupul de