Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că în proiectul de buget pentru anul 2023 este prevăzută o sumă de circa șapte milioane de lei pentru roata panoramică ce va fi amplasată pe platoul Cetății de Scaun.
„Roata panoramică am bugetat-o cu șapte milioane. Ultima ofertă a roții panoramice de la producător, din luna ianuarie 2023, este de 1,2 milioane de euro”, a spus primarul.
El a menționat că nu crede că investiția va fi funcțională în acest an.
„Noi o prindem să o facem anul acesta, dar după ce o licitezi până o comandă, durează zece luni până o furnizează. Nu o face la fața locului”, a explicat Ion Lungu.
Anul trecut pentru roata panoramică a fost prevăzută suma de 6,2 milioane de lei.
Primarul Ion Lungu a declarat că nu renunță la montarea roții panoramice care va deveni un nou punct de atracție și care face parte dintr-un plan mai larg care include amenajarea Parcului Șipote unde va fi montat și un funicular cu care turiștii vor putea ajunge de la baza versantului pe platoul Cetății de Scaun.
Intră acum și în grupul de