Un tânăr reținut și introdus în arest pentru că a ucis prin spânzurare și înjungiere un câine și a schingiuit un altul


Intră acum și în grupul de

Un tânăr în vârstă de 17 ani din comuna Vatra Moldoviței a fost reținut, miercuri, pentru că a ucis prin cruzimi și a rănit două exemplare canine în cursul anului precedent.  

Cazul vine după ce în data de 6 ianuarie 2023, polițiștii Biroului Pentru Protecția Animalelor din cadrul I.P.J. Suceava au dispus măsura reținerii față de un tânăr de 21 ani pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „folosirea de animale vii pentru dresajul altor animale sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferință”.

În cazul tânărului de 17 ani din satul Paltinu din comuna Vatra Moldoviței, polițiștii din cadrul I.P.J. Suceava – Biroul Pentru Protecția Animalelor au fost sesizați în 11 februarie 2022 prin plângere, de reprezentanta unei asociații pentru protecția animalelor, că acesta a ucis prin cruzimi  un exemplar canin, faptă săvârșită pe raza comunei Horodniceni.

Tânărul este acuzat că a ucis prin spânzurare și înjunghierea în mod repetat cu un cuțit în zona gâtului, iar ulterior secționarea gâtului unui câine din rasă comună.

Cu ocazia cercetării locului faptei, respectiv la o locuință din localitatea Horodniceni, a fost identificat un alt câine din rasă comună, ce prezenta mai multe leziuni în zona gâtului și a pieptului, motiv pentru care polițiștii au dispus plasarea animalului în adăpost.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept” și „rănirea sau schingiuirea animalelor”.

Băiatul a fost expertizat psihiatric, constatându-se că a săvârșit faptele cu discernământ.

În urma probatoriului administrat în cauză, s-a dispus măsura reținerii tânărului pentru o perioadă de 24 de ore, pentru că în data de 9 februarie 2022, a ucis prin cruzimi un câine, fapta fiind săvârșită în spatele locuinței cumnatului său, din satul Horodniceni.

În aceeași zi, tânărul a rănit cu intenție un alt câine animal care a fost identificat în data de 11.02.2022 cu ocazia efectuării cercetării locului faptei la locuința cumnatului său, animalul prezentând mai multe plăgi, fiind plasat în aceeași zi în adăpost.

Inculpatul a fost introdus în C.R.A.P. din cadrul I.P.J. Suceava.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor urmează a continua cercetările față de inculpat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, urmând ca după definitivarea acestora sa fie dispusă soluție procedurală corespunzătoare.

Polițiștii reamintesc că în conformitate cu prevederile Legii nr. 205/2006 republicată privind protecția animalelor relele tratamente sau agresiunile împotriva animalelor se pedepsesc inclusiv cu închisoarea.

           Astfel, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă:

a) intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților;

b) despărțirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viață în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înțărcare;

c) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferință.

            Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă:

a) folosirea animalelor sălbatice aparținând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți, precum și în orice alte tipuri de spectacole similare;

b) folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situații decât pentru imobilizarea acestora;

c) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;

d) rănirea cu intenție a animalelor.

              Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani:

a) uciderea animalelor, cu intenție, fără drept;

b) schingiuirea animalelor;

c) organizarea de lupte între animale sau cu animale;

d) zoofilia.


Intră acum și în grupul de