Injunghiat in piept, intr-un bar din Patrauti


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din Pătrăuţi a ajuns miercuri seară, la ora 21:25 la Spitalul Judeţean cu o „plagă înjunghiată hemitorace stâng” în urma unui scandal într-un bar. Potrivit IPJ Suceava, în jurul orei 21.15, prin „S.N.U.A.U. 112”, L. Dorel, din comuna Pătrăuți a sesizat faptul că tatăl său, L. Viorel, în vârstă de 55 ani a venit acasă, din sat, înțepat în piept și sângerând puternic, motiv pentru care a solicitat ambulanța pentru îngrijiri medicale.

Agenţii Postului de Poliţie Pătrăuţi s-au deplasat la locuința lui L. Viorel, care a fost preluat ambulanță ce l-a transportat la Spitalul Județean Suceava, unde a fost supus imediat unei intervenții chirurgicale.

Astfel, în jurul orei 20.30 L. Viorel, în timp ce se afla în incinta unui local din comuna Pătrăuţi, s-a întâlnit cu H. Ion, de 36 ani, localnic și pe fondul unui conflict spontan, acesta i-a aplicat o lovitură de cuțit în zona pieptului.

Acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală gravă.


Intră acum și în grupul de