Sindicatul Medicilor din SJU Suceava: Colega noastră nu a condiționat desfășurarea activității medicale de primirea unor foloase!  Acest aspect este clar specificat în documentele oficiale cu care a fost sesizată instanța prin referat.


Intră acum și în grupul de

Sindicatul Medicilor din Spitalul Județean de Urgență Suceava a transmis printr-un comunicat de presă că blamează condiționarea actului medical și solicită tragerea la răspundere a oricărui confrate în condiția în care va fi găsit vinovat pentru această faptă, dar subliniază că în cazul medicului secției de Oncologie arestată preventiv pentru luare de mită este clar specificat că aceasta nu a condiționat desfășurarea activității medicale de primirea unor foloase.

„Am citit cu toții ceea ce a apărut în spațiul public. În calitate de președinte de sindicat al medicilor din Spitalul Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou Suceava, după discuțiile avute cu colegii noștri medici, în nume colectiv blamăm condiționarea actului medical și solicităm tragerea la răspundere a oricărui confrate în condiția în care va fi găsit vinovat pentru această faptă!”, se arată în comunicatul semnat de președintele sindicatului medicilor din SJU, medic Andrei Cristof.

El menționează că în legătură cu subiectul generat de activitatea medicului oncolog Anca Dumitrovici Ababneh, în urma discuțiilor purtate cu avocatul sindicatului,  Traian Andronachi, care a analizat referatul organului de urmărire penală, se reliefează fără putință de tăgadă că, în niciuna din cele 64 de „acte materiale”, medicul nu a condiționat desfășurarea activității medicale de primirea unor foloase, aspect care este clar specificat în documentele oficiale cu care a fost sesizată instanța prin referat.

„În continuare precizăm că, în susținerea punctului de vedere al Ministrului Sănătății, respectiv al președintelui Colegiului Medicilor din România, că  niciodată nu vom tolera condiționarea actului medical. Raportat însa la datele apărute și exploatate în spațiul media, conform punctului de vedere juridic al avocatului nostru, „datele concrete ale speței nu conturează infracțiunea de《luare de mită》în niciunul din cele 64 de acte materiale” cu care a fost sesizată instanța”, arată președintele sindicatului medicilor din SJU Suceava.

El adaugă că este evident că toți ne dorim Românie corectă și dreaptă.

„Exact în spiritul dreptății și al corectitudinii așteptăm soluția judecătorilor înainte de a „arunca cu piatra”.  La fel ca dumneavoastră, avem încredere în justiție. Această afirmație o susținem toți medicii sindicatului nostru, după minim 23 de ani de școală (12 clase, 6 de facultate, 5 de rezidențiat) și la 32 de ani de la revoluție. Justiția  e singura și ultima instituție în care și noi, la fel ca dumneavoastră, ne punem nădejdea. Sa fie dreptate! Fiat justiția pereat mundi, Fiat justiția ruat caelum!”, arată președintele sindicatului medicilor din SJU Suceava, medic Andrei Cristof .


Intră acum și în grupul de