Intră acum și în grupul de
Un preot şi soţia sa au murit pe loc, iar fiul lor, la rândul său preot, şi-a dat ultima suflare la Spitalul Judeţean Suceava, în urma unui cumplit accident rutier petrecut la Plopeni, chiar în dimineaţa de Crăciun.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava, în dimineaţa primei zile de Crăciun, în jurul orei 8, prin 112 s-a anunţat producerea unui accident rutier pe raza oraşului Salcea, sat Plopeni, pe drumul naţional DN 29, prin tamponarea între un autoturism Fiat înmatriculat în Suceava şi un autoturism Saab, înmatriculat în Italia.
La faţa locului s-au deplasat 12 subofiţeri, cu o ambulanţă SMURD , o autospecială pentru descarcerare SMURD şi o autospecială pentru stingerea incendiilor, de la Detaşamentul de pompieri Suceava.
Pompierii militari au executat manevre de prim ajutor medical calificat, alături de ambulanţa SAJ şi au descarcerat victimele. De asemenea s-au asigurat prin luarea de măsurile PSI, în urma scurgerilor de carburant şi a pericolului de apariţie a unui incendiu la autoturisme.
Au fost descarcerate patru persoane: preotul Gheorghe Mihoc, de 69 de ani şi soţia sa Elena de 67 de ani, care erau decedaţi, fiul acestora părintele Vasile Mihoc de 27 de ani şi dascălul său, Dănuţ Maftei de doar 17 ani, aceştia din urmă fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Suceava de către ambulanţele SAJ.
Din nefericire, tânărul preot a murit însă la scurt timp la spital, iar dascălul se zbate între viaţă şi moarte.
Şoferul autoturismului SAAB, rănit, a fost transportat la spital de către ambulanţa SMURD.
Preoţii Mihoc provin dintr-o familie de trei generaţii de preoţi. Anul trecut în luna august, fratele părintelui Gheorghe, preotul Viorel Mihoc, a murit în Germania, după ce zidurile unei biserici s-au prăbuşit peste el.
Intră acum și în grupul de