Ion Lungu a decis ca traseele TPL fracționate la Orizont să fie din nou prelungite până în Centru, dar că eficiența măsurii va fi analizată după o lună


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că după discuții cu conducerea TPL s-a decis ca din 6 februarie să se revină la o parte din trasee modificate, fiind vorba de liniile cele mai importante.

Astfel, potrivit primarului, Linia 15 Dobrilă Eugen-Orizont va circula până la stația Centru cu o frecvență de 30 de minute. De asemenea se pune o cursă suplimentară pe ruta Dobrilă Eugen-Școala Generală nr. 6-Școala Generală nr. 5 cu plecare la ora 7:40 din stația Dobrilă Eugen.

Cursa Burdujeni Sat-Strada Plevnei-Orizont va fi prelungită până la stația Centru cu plecare la 6:20 din str. Plevnei, iar traseul 23, Laniște-Orizont va reveni la programul de anul trecut și va circula până în centru, iar traseul Aleea Dumbrăvii-Orizont va circula până în Stația Centru.

Lungu a mai spus că vor fi păstrate două curse speciale care vor duce copiii pe ruta Aleea Dumbrăvii-Școala Generală nr. 10, iar linia 30 de la Gostat Ițcani va circula până în stația Centru și vor fi și șapte microbuze care vor circula între stația Orizon și stația Centru care nu vor intra pe la Iulius Mall.

Primarul a mai declarat că este foarte solicitată Linia 1 care nu merge pe la Iulius Mall și a anunțat că se vom mai pune mijloace de transport pe această linie.

Ion Lungu a mai declarat că este total ineficientă cursa de la Aeroport motiv pentru care autobuzul va fi înlocuit cu un microbuz.

„S-a insistat pe această cursă, dar este total ineficientă”, a subliniat primarul.

Ion Lungu a mai spus că își dorește un transport public civilizat și este optimist că va fi așa într-un final.

„Săptămâna trecută a fost aprobat și semnat contractul de planificare inteligentă a călătoriilor cu transportul public în municipiul Suceava în valoare de 5,2 milioane de lei prin care vor fi montate și alte informări în stații și e-ticketing. Sunt convins și optimist că o vom scoate la capăt până la urmă pentru că nu este foarte simplu atunci când vii cu ceva nou. Peste o lună de zile vom trage din nou concluzii și ne vom regla din mers până vom găsi un optim între venituri care au crescut cu 25 la sută și gradul de satisfacție al cetățenilor”, a spus Lungu.

Întrebat dacă reforma în transportul local a fost oprită, Ion Lungu a spus că nu poate fi și primar și director la TPL.

„Am dat crezare acestor oameni, le dau crezare în continuare. Această reformă a adus mai multe venituri la societatea de transport public local, dar, din păcate, am văzut un grad de nemulțumire a cetățenilor și mai ales în zona Orizont și ca urmare a fracționării traseelor. Facem servicii în interesul cetățenilor. Când facem un lucru nou trebuie să creștem calitatea ca să fie în primul rând cetățenii mulțumiți. Degeaba câștigăm noi două-trei sute de mii de euro mai mult dacă cetățenii nu sunt mulțumiți”, a concluzionat Ion Lungu.


Intră acum și în grupul de