Intră acum și în grupul de
ISU Suceava a transmis, miercuri, un avertisment către suceveni privind exploatarea în siguranță a sistemelor de încălzire în condițiile în care în ultimele 24 de ore pompierii suceveni au intervenit la 10 incendii care au izbucnit de la coșurile de fum necurățate sau neizolate corect.
„Încă de la debutul sezonului rece, dar și pe toată perioada acestuia, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava a transmis comunicate și mesaje preventive, privind măsurile de siguranță pe care utilizatorii trebuie să le aplice la exploatarea sistemelor de încălzire”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată.
El a arătat că nerespectarea acestor măsuri a dus la izbucnirea a numeroase incendii în gospodăriile și locuințele unor suceveni.
„Din păcate, pe lângă pagubele materiale consistente, s-au înregistrat victime cu arsuri sau cu atacuri de panică, iar unii proprietari și-au pierdut chiar viața! Doar în ultimele 24 de ore, pompierii militari suceveni au intervenit pentru localizarea și lichidarea a 10 incendii. Toate acestea au izbucnit din cauza coșului de fum necurățat sau neizolat corespunzător față de materialele combustibile”, a precizat mr. Găleată.
El a adăugat că ISU Suceava este alături de populația civilă și continuă să transmită mesajul instituțional, preventiv, care poate ajuta cetățenii să preîntâmpine evenimentele nedorite, și chiar poate salva vieți:
Coșuri pentru evacuarea fumului
– coşurile, burlanele şi canalele vor fi curăţate obligatoriu cel puţin o dată pe an;
– în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se răspândească şi să constituie surse de aprindere;
– coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor.
Sobe cu şi fără acumulare de căldură
– sobele vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate de persoane specializate şi autorizate;
– pardoseala combustibilă din faţa uşilor sobelor va fi protejată cu o tablă de dimensiunile 50×70 centimetri, asigurând astfel protecţia faţă de căderea accidentală a jarului sau a lemnelor aprinse;
– focul din sobe va fi supravegheat în permanenţă;
– nu lăsaţi copiii să alimenteze soba;
– evitaţi supraîncălzirea sobelor;
– nu se va încărca soba cu lemne pe parcursul nopţii.
Instalaţii electrice
– se vor utiliza întrerupătoare, prize sau cabluri electrice fără defecţiuni sau improvizaţii;
– se vor utiliza numai siguranţe omologate în tablourile electrice;
– evitaţi suprasolicitarea instalaţiilor electrice.
Instalaţii de încălzire
– aprinderea focului la aragaz sau în sobele alimentate cu gaze naturale se va face pe principiul „gaz pe flacără”;
– cenuşa şi jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat şi se vor stinge cu apă;
– verificarea etanşeităţii buteliei de aragaz şi a instalaţiei de alimentare cu gaze se va face numai cu emulsie din apă şi săpun;
– pentru încălzirea camerelor de locuit se vor utiliza numai aparate electrice omologate.
„Vă rugăm să trataţi aceste recomandări cu maximă seriozitate pentru a vă proteja şi pentru a vă transforma locuinţa în cel mai sigur şi confortabil loc, atât pentru dumneavoastră, cât şi pentru întreaga familie”, a concluzionat ISU Suceava.
Intră acum și în grupul de