DRDP Iași a depus până la urmă cerere pentru o variantă provizorie de circulație la Milișăuți în vederea înlocuirii grinzilor podului avariat de pe DN 2H


Intră acum și în grupul de

DRDP Iași a depus după mai multe luni de tergiversări cererea pentru avizarea construirii unui pod provizoriu la Milișăuți în vederea înlocuirii grinzilor podului actual de pe DN 2 H.

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, anunțase la începutul lunii octombrie 2022 că podul afectat de pe DN 2 H urma să fie închis în data de 20 octombrie 2022 pentru a fi executate lucrările de refacere, iar pentru traficul ușor din zonă urma să fie amenajată o variantă provizorie de circulație.

La ședința tehnică de la începutul lunii octombrie 2022 convocată de prefect au participat reprezentanții Direcției Regionale Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava, Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Primăriei orașului Milișăuți și ai constructorului, SC Test Prima SRL unde s-a arătat că închiderea circulației peste pod a fost stabilită, conform contractului încheiat între beneficiar și constructor, pentru data de 20 octombrie  urmând ca firma de construcții să înceapă operațiuni de demolare, cofrare și construire.

În ceea ce privește realizarea variantei provizorii a fost emisă și o Hotărâre a CJSU Suceava, iar CNAIR a alocat 740.000 de lei pentru lucrări.

După ce termenele prevăzute inițial au fost depășite, DRDP Iași a transmis la sfârșitul lunii noiembrie că nu se poate amenaja varianta provizorie pentru că nu a fost inclusă în proiectul aprobat inițial și că ar modifica și condițiile de participare la licitația organizată pentru realizarea investiției principale și arăta că refacerea podului de la Milișăuți se va face sub trafic.

În prezent lucrările de reparații și consolidare la infrastructura podului au fost finalizate urmând să se demareze lucrările de înlocuire a grinzilor la nivelul suprastructurii care a suferit degradări, iar firma care execută reparațiile a cerut închiderea circulație pe perioada înlocuirii grinzilor.

În aceste condiții DRDP Iași a depus, miercuri, la Apele Române, cererea de avizare a amplasării unui pod provizoriu la Milișăuți.

Potrivit documentației tehnice, pe parcursul lucrărilor de reabilitare a podului de pe drumul național DN2H la km 4+776, circulația locala și pietonală se va desfășura pe varianta de circulație provizorie amplasată la aproximativ 200 metri în aval de podul reabilitat.

Varianta provizorie de circulație se va executa cu o singură bandă, urmând ca circulația să se efectueze alternativ, iar pe rampele de acces se vor amplasa semafoare cât și indicatoare în vederea dirijării traficului.

Viteza autovehiculelor care circulă pe pod va fi restricționată la 30 km/oră și se va spori distanța dintre vehicule, astfel încât să circule un singur vehicul pe pod.

Pe varianta de circulație provizorie se va executa un pod, alcătuit din 82 tuburi din beton precomprimat, dublu armat.

După finalizarea lucrărilor de reparații podul provizoriu va fi desființat și albia minoră a râului Suceava se va aduce la starea inițială.

Lucrările de refacere a podului de la Milișăuți ar trebui finalizate în luna mai.


Intră acum și în grupul de