Intră acum și în grupul de
Membrii echipajului SMURD Vatra Dornei aproape că nu au avut timp să respire, marţi, alergând de la o intervenţie la alta. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, la ora 12.11, echipajul SMURD Vatra Dornei a fost solicitat să intervină pentru acordarea primului ajutor medical calificat la un pacient în vârstă de 67 de ani. D. Vasile, se afla căzut pe strada Unirii, din Vatra Dornei, în stare de inconştienţă.
Ajuns la faţa locului, echipajul a monitorizat pacientul aflat în stop cardio-respirator şi a executat manevre de resuscitare. Totodată, pe tot parcursul misiunii, echipajele SMURD au transmis date referitoare la starea bărbatului la Centrul de Telemedicină Iaşi.
Acesta a fost transportat la Spitalul Vatra Dornei, concomitent cu executarea manevrelor de resuscitare şi administrarea a 3 şocuri electrice în urma analizei defibrilatorului semiautomat. Ajunşi în curtea spitalului, bolnavul prezenta puls şi respira fiind predat cadrelor medicale de la Compartimentul Primiri-Urgenţe al spitalului din localitate la ora 12.30.
La ora 14.45, echipajul SMURD Vatra Dornei a fost solicitat de către Centrul de Telemedicină Iaşi să intervină pentru a prelua şi transporta pacientul, de la spital până la elicopterul SMURD, trimis de la Iaşi. De asemenea, s-au mai solicitat şi forţe de la Detaşamentul de Pompieri din localitate, pentru transport, deoarecere pacientul era supraponderal.
Elicopterul SMURD a preluat pacientul şi l-a transportat la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi.
Echipajul SMURD a mai fost solicitat să intervină pentru acordarea primului ajutor medical calificat, pentru trei persoane – P. Mihaela, de 35 de ani, din Iaşi, P. Florin, de 35 de ani, din Iaşi şi C. Viorica, de 30 de ani, din comuna Todireşti, Iaşi, în urma unui accident rutier petrecut pe raza localităţii Poiana Stampei, DN 17, între două autoturisme.
Echipajul SMURD a transportat-o pe Mihaela P., la spital pentru investigaţii amănunţite, restul pacienţilor refuzând transportul la unitatea sanitară.
Acelaşi echipaj SMURD a intervenit în comuna Dorna Arini, sat Sunători Rusca, la o persoană hipertensivă cu hemipareză, O. Maria, 82 de ani, pentru a acorda primul ajutor medical calificat.
SMURD Vatra Dornei a mai intervenit în cursul zilei pentru acordarea primului ajutor medical calificat şi la o persoană semiconştientă cu diabet zaharat , C. Daniela, 47 de ani, str. Telefericului, municipiul Vatra Dornei, precum şi la o persoană semiconştientă din municipiu, Strada Sondei, G. Dănuţ, de 37 de ani, dar care a refuzat transportul la spital.
Intră acum și în grupul de