VIDEO// O suceveancă a fost rănită după ce i-a căzut tencuiala tavanului în cap


Intră acum și în grupul de

O suceveancă a fost rănită, duminică după amiaza, după ce i-a căzut tencuiala tavanului în cap.

Poliția Municipală Suceava a fost sesizată duminică după amiaza prin 112 că în urma renovării apartamentului vecinului de deasupra, mamei sale i-a căzut nişte bucăţi de tencuială, în cap.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că duminică după amiaza, în jurul orelor 17.30, în timp ce femeia se afla în bucătăria locuinței situată pe str. Mărășești din Suceava, i-au căzut în cap bucăți de tencuială, desprinse din planșeul ce face legătura între locuinţa sa şi cea de deasupra.

Totodată s-a stabilit că în cursul lunii decembrie 2022 un bărbat din Suceava a cumpărat apartamentul vecin de deasupra, unde a efectuat lucrări de renovare până în prezent.

La fața locului a fost solicitat un echipaj din cadrul SAJ Suceava care i-a acordat îngrijiri medicale femeii, iar ulterior aceasta a fost preluată și transportată la UPU Suceava, fiind diagnosticată traumatism cranio-cerebral.

În acest caz a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă,  cercetările urmând a fi continuate de către lucrătorii din cadrul B.I.C..


Intră acum și în grupul de