Intră acum și în grupul de
Pentru că avea numerele expirate de la maşină, un vicovean a fugit de poliţişti, dar s-a oprit într-un gard. Potrivit IPJ Suceava, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei municipiului Rădăuţi aflat în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe strada Calea Cernăuţi din municipiul Rădăuţi, a efectuat semnal regulamentar de oprire folosind semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei din dotare autoturismului.
Întrucât conducătorul auto a ignorat semnalul de oprire şi şi-a continuat deplasarea, s-a trecut la urmărirea autoturismului în cauză pe DN 17A până în comuna Dorneşti, pe DC Perdele, unde, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile unui carosabil acoperit cu gheaţă, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil, pe care l-a avariat pe o lungime de circa 3 m.
După acesta conducătorul auto a coborât din autoturism şi a alergat spre un gard, pe care l-a escaladat, fugind spre albia râului Suceava.
Totuşi şoferul a fost identificat ca fiind M. Ion, de 25 ani, din oraşul Vicovu de Sus, iar din verificări s-a constatat că plăcuţele cu numerele de înmatriculare provizorii sunt expirate din 31.12.2010, autoturismul fiind imobilizat la sediul Poliţiei municipiului Rădăuţi.
Poliţiştii efectuează cercetări faţă de M. Ion pentru „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat” şi „părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie ca urmare a unei infracţiuni”.
Intră acum și în grupul de