Viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi insistă ca sucevenii să participe la Adunările Generale ale Asociațiilor de Proprietari


Intră acum și în grupul de

Viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi a transmis, miercuri, sucevenilor să participe la ședințele Adunării Generale ale Asociațiilor de Proprietari de care aparțin și care se desfășoară până în data de 31 martie.

El a reamintit că există obligativitatea organizării Adunărilor Generale ale Asociațiilor de Proprietari până cel târziu la data de 31.03.2023 și a precizat că din cele 131 de asociații de proprietari au fost programate 126 de întruniri, iar cinci asociații nu au programat încă Adunările Generale.

Potrivit viceprimarului, cea mai mare asociație de proprietari din municipiu este formată de asociațiile 23+27 având în subordine 2105 apartamente, însumând un total de 4509 locuitori, adică populația unei comune medii.

Lucian Harșovschi a mai spus că președintele asociației, împreună cu Comitetul Executiv trebuie să stabilească data, locul și ora Adunării Generale ordinare sau extraordinare și să le comunice Serviciului Asociații de Proprietari.

„A fost solicitată o listă de la Evidența Populației care să cuprindă CNP-uri și serii cărți de identitate, iar asociațiile de proprietari care nu au programat Adunările Generale vor fi sancționate cu valori cuprinse între 300 și 1000 de lei”, a precizat viceprimarul.

El a anunțat că până în 22 februarie au avut loc 23 de adunări generale ale asociațiilor de proprietari, unde au fost schimbați președinții a 3 asociații de proprietari și au fost dezbătute probleme legate de toaletarea copacilor, problema câinilor comunitari, reabilitarea termică a blocurilor prin PNRR sau OUG 18/2009, solicitarea realizării de parcări noi, efectuarea curățeniei pe străzile secundare, precum și alte probleme privind repartizarea cheltuielilor în listele de plată.

„Procentul proprietarilor prezenți la adunările generale desfășurate este cuprins între 4 și 10%. La prima adunare trebuie să fie 50% +1 din proprietari. Dacă nu este acest cvorum adunarea se reconvoacă în maxim 15 zile”, a spus Lucian Harșovschi.

El a subliniat că oricâți proprietari vor fi prezenți, întrunirea se va ține și se vor lua hotărâri cu 50% +1 din proprietarii prezenți.

„Doresc transparența alegerii conducerii, a salariilor, a raportului de venituri și cheltuieli, precum și a altor probleme cu care se confruntă asociațiile și fac din nou apel la toți cetățenii să se prezinte la întrunirile Asociațiilor de Proprietari.! Mai sunt 38 de zile până la 31.03.2023”, a transmis Lucian Harșovschi.


Intră acum și în grupul de