Intră acum și în grupul de
Hoţii nu mai fură noaptea, ci în plină zi. Aşa s-a întâmplat în cazul a doi minori şi un bărbat ce au fost prinşi de poliţişti exact în timp ce încărcau mai multe baxuri de conserve cu carne din curtea unui depozit, într-o căruţă „parcată” chiar în faţa acestuia. Potrivit IPJ Suceava, luni, în jurul orei 13.20, o echipă din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale – Poliţia Municipiului Suceava, în timp ce se deplasau cu autoturismul unităţii pe strada Cernăuţi din municipiul Suceava, au observat trei tineri care sustrăgeau bunuri din curtea unui depozit şi le încărcau într-un atelaj hipo, parcat în stradă, în faţa unităţii.
Poliţiştii au somat cele trei persoane, acestea fiind identificate ca fiind: C. Ionel, de 36 ani, din comuna Dorneşti şi minorii B. M., de 17 ani şi B. S., de 13 ani, ultimii doi din comuna Şcheia.
În căruţă, dar şi asupra celor trei au fost găsite 64 baxuri conţinând 720 conserve de carne, de diferite tipuri. Bunurile sustrase, în valoare de circa 2.500 lei au fost restituite reprezentaţilor societăţii păgubite.
În baza materialului probator administrat în cauză, faţă de C. Ionel şi B. M. s-a dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de „furt calificat”, luându-se măsura reţinerii pe timp de 24 ore, fiind introduşi în arestul I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentaţi la Judecătoria Suceava cu propunerea de arestare preventivă.
Intră acum și în grupul de