Intră acum și în grupul de
De Dragobete, în data de 24 februarie 2023, la finalul unui maraton de activități cu caracter preventiv – educativ desfășurate la nivelul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, împreună cu specialiști din cadrul Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane – Centrul regional Suceava, elevii Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară, sub coordonarea director adjunct Maria Reuț și a profesor Monica Lepcaliuc, au transmis comunității un mesaj puternic de descurajare a agresiunilor sexuale asupra minorilor sub deviza: Recunoaște. Evită. Descurajează. Ajută! – Iubește INTELIGENT!
Scopul campaniei este reprezentat de creșterea gradului de informare al elevilor, părinților si publicului larg asupra necesității implicării în prevenirea şi combaterea acestui tip de abuz, respectiv creșterea gradului de conștientizare a efectelor negative ale acestuia.
De la debutul campaniei de prevenire a agresiunilor sexuale, peste 300 de elevi au învățat să definească violența sexuală și să identifice formele de manifestare ale acesteia atât în mediul fizic cât și în mediul online, să facă diferența între ceea ce este mit și ceea ce este realitate atunci când vorbim despre acest tip de abuz și agresori, au învățat să definească consimțământul ca formă de exprimare liberă a voinței, în mod clar și explict, despre consecințele violenței sexuale atât în plan personal cât și în plan juridic, modalități de prevenire și raportare a acesteia.
De asemenea, elevii au învățat să facă diferența între o relație sănătoasă, o relație nesănătoasă și o relație abuzivă, să identifice riscurile de trafic și exploatare manifestate atât în mediul fizic cât și în mediul online.
Resursele pe care minorii le au la dispoziție, atât pentru a se informa, cât şi pentru a primi consiliere specializată sunt: linia europeană de asistenţă pentru copii, gestionată în România de Asociaţia Telefonul Copilului, vor putea scrie la [email protected] și pe platforma online a organizației https://www.116111.ro/.
119 este numărul unic de telefon la nivel național pentru cazurile de abuz împotriva copiilor, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului.
Intră acum și în grupul de