La Târgul de Turism al României Bucovina a promovat, în premieră, evenimentele din programul „Anului Ciprian Porumbescu”


Intră acum și în grupul de

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă a declarat la finalul Târgului de Turism al României care s-a desfășurat în perioada 23-26 februarie la Romexpo că destinația turistică Bucovina a avut o prezență remarcabilă și că la această ediție, noutatea a reprezentat-o promovarea evenimentelor cultural-turistice incluse în calendarul Anului Ciprian Porumbescu.

El a menționat că președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a fost gazda pentru cei care au vizitat standul Bucovinei în cadrul evenimentului care a avut loc la deschiderea Târgului, iar ministrul Daniel Constantin Cadariu a fost prezent împreună cu echipa sa de la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.

Potrivit lui Barbă formatul participării la evenimente de promovare, devenit deja unul consacrat, a reunit în standul Bucovinei reprezentanți de la primării și asociații din toate zonele județului Suceava.

Astfel, au fost prezenți Primăria Municipiului Suceava, Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc, Primăria Municipiului Vatra Dornei, Primăria Orașului Gura Humorului, Primăria Comunei Ciocănești, meșterul popular Luminița Niculiță, Asociația de Ecoturism Țara Dornelor, Ansamblul Flori de Bucovina din Sadova, Agenția de Turism Bucovina Travel din Vatra Dornei, Asociația Produs în Bucovina, reprezentanți ai Ansamblului Artistic Profesionist Ciprian Porumbescu, care au asigurat suportul artistic, Balada lui Ciprian Porumbescu fiind atracția vizitatorilor.

Au fost promovate destinațiile turistice cu accent pe Organizațiile de Management al Destinației locale și programele turistice din acest an, între care „Paştele în Bucovina” ce include Festivalul Ouălor Încondeiate de la Ciocănești, „Programul Ștefanian”, Programul „Ai verde în Bucovina”, Festivalul de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” din Cetatea Sucevei, Festivalului Păstrăvului de la Ciocănești, „Nunta în Bucovina”, „Pelerin în Bucovina”.

„Bucovina se află pe podium în orice clasament care se face în turism. La acest Târg, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a primit premiul acordat de FIJET în cadrul Galei Destinația Anului”, a spus vicepreședintele CJ Suceava.

El a subliniat că pe lângă promovare, Consiliul Județean Suceava acordă o atenție deosebită dezvoltării și modernizării infrastructurii pentru dezvoltarea turismului, iar în acest sens sunt accesate toate sursele de finanțare posibile, de la cele locale la cele cu fonduri europene, inclusiv prin PNRR.

„Nu există program pe care să nu depunem proiecte. De la CJ Suceava sunt alocate fonduri pentru Cetatea de Scaun a Sucevei, drumurile de la Stupca și Izvoarele Sucevei spre Șipote, iar prin PNRR județul Suceava a obținut finanțare pe Rutele cultural – turistice, restaurare și promovare pentru mănăstiri, biserici de lemn și sate tradiționale, precum și pentru gastronomia tradițională”, a precizat Niculai Barbă.

„La finalul acestui Târg, având în vedere și interesul manifestat de toți cei care ne-au vizitat standul, concluzia este că Bucovina confirmă a fi deosebit de atractivă în orice perioadă a anului, astfel că pentru Bucovina nu mai putem vorbi de extrasezon. Ca urmare, le-am recomandat tuturor să-și facă rezervări din timp”, a mai spus Niculai Barbă.


Intră acum și în grupul de