Muzeul Bucovinei va primi 42 miliarde lei vechi de la CJ, in acest an


Intră acum și în grupul de

Potrivit proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli al Consiliului Judeţean (CJ) Suceava pe anul 2011, Muzeului Bucovinei îi sunt alocate 4.200.000 lei, sumă ce pe lângă o serie de cheltuieli pentru funcţionarea instituţiei va fi folosită şi pentru realizarea de manifestări culturale. De exemplu, instituţia muzeală intenţionează să organizeze, anul acesta, o noua ediţie a Festivalului de Artă Medievală, după ce anul trecut, a trebuit să fie anulată deoarece CJ a retras finanţarea pentru ca banii să fie folosiţi pentru lucrări legate de limitarea efectelor inundaţiilor.

Potrivit conducerii Muzeului Bucovinei, ediţiei din acest an a Festivalului de Artă Medievală ar urma să-i fie alocate cel puţin două sute de mii de lei, sumă venită de la CJ şi Primăria Suceava la care se vor adăuga o serie de bani pe care conducerea unităţii muzeale intenţionează să-i obţină ca sponsorizări de la diferite companii private cu care să poată, eventual, acoperi alte cheltuieli suplimentare.

Şi perioada în care se va organiza evenimentul se doreşte a fi tot în luna august, mai precis la mijlocul acesteia.


Intră acum și în grupul de