Intră acum și în grupul de
Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost accidenta de un microbuz în timp ce mergea pe marginea drumului. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, pe drumul naţional DN2E, în comuna Cornu Luncii, A. Cristian, în vârstă de 31 ani, din oraşul Gura Humorului, în timp ce conducea un microbuz, l-a surprins şi accidentat pe C. Gavril, în vârstă de 40 ani din localitate. Acesta care se deplasa pe partea dreaptă în acelaşi sens de mers.
Pietonul, în urma accidentului a suferit o vătămarea corporală gravă fiind diagnosticat cu „politraumatism accident rutier, TCC acut închis, fractură humenus, comă gr. I”.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-a recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea şi pietonului i s-a recoltat o probă de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Intră acum și în grupul de