Intră acum și în grupul de
Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, a anunțat, vineri că CJ Suceava a fost premiat pentru „Performanțe Remarcabile în Creșterea Atractivității Turistice și pentru Dezvoltarea Sustenabilă a județului Suceava ca Destinație Turistică” în cadrul Galei „România ești TU”, ce a avut loc pe 15 martie la Palatul Parlamentului.
„Așa cum se știe, practic nu există clasament în care Bucovina și județul Suceava să nu se regăsească pe podium”, a spus Barbă.
El a mulțumit tuturor celor care se implică în promovarea județului Suceava și a brandului Bucovina.
„Vom continua promovarea și, în același timp, vom derula proiecte pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii și a obiectivelor turistice. Pentru acesta, pe lângă finanțarea de proiecte din resurse proprii avem în vedere accesarea de fonduri din toate sursele posibile, guvernamentale sau europene, până la această dată nefiind o axă de finanțare pe care să nu fi depus un proiect. Parteneriatul cu mediul de afaceri, cu cei din HoReCa se va putea dezvolta consistent odată cu înființarea și operaționalizarea Organizației de Management al Destinației (OMD) Bucovina, lucru care se va întâmpla chiar pe parcursul acestui an”, a declarat Niculai Barbă.
Intră acum și în grupul de