Premierul Nicolae Ciucă la Smart Communities – Summit & Expo 2023: Suceava este între orașele care au înțeles că administrația se face la firul ierbii, inclusiv în domeniul tehnologiei


Intră acum și în grupul de

Peste 200 de participanți, reprezentanți ai autorităților publice locale și centrale, precum și furnizori privați de soluții dedicate dezvoltării orașelor au fost prezenți la Smart Communities – Summit & Expo 2023, care s-a desfășurat timp de două zile, săptămâna trecută, la București.

În prima zi, pe 16 martie, Prim-ministrul României Nicolae Ciucă a transmis  un mesaj video, în deschiderea Summitului și a felicitat „municipiul Cluj pentru abordarea strategică, cooperarea cu mediul universitar și tehnologic local și multitudinea soluțiilor implementate”. Oradea, Suceava, Iași, Sibiu, Buzău, Reșița, Piatra Neamț, Brașov, Constanța, Arad, Bistrița sunt orașe care au înțeles că administrația se face la firul ierbii, inclusiv în domeniul tehnologiei, continuat premierul. ” Mi-ar plăcea ca inclusiv spațiul creat artificial între ministere și administrațiile locale să dispară, pentru ca demersurile să fie comune și rezultatele obținute mai rapid… Avem instrumente puternice pentru recuperarea decalajelor privind dimensiunile care fac o comunitate să fie inteligentă. Nu doar pentru autorități sau instituții publice, ci în special pentru privați, pentru sprijinirea lor în a ține pasul cu tehnologia, pentru transformarea digitală și pentru susținerea inițiativelor de cercetare și dezvoltare. Este un pact care trebuie asumat de toți factorii implicați – public, privat și mediul asociativ. Comunitățile care introduc mai rapid tehnologia în strategiile de dezvoltare și chiar au strategii specifice pentru asta vor avansa mai repede și vor atrage și potența companiile inovative românești”, a transmis Nicolae Ciucă.

 Marius Bostan, antreprenor și fost ministru al Comunicațiilor, moderatorul general al Summitului a declarat în timpul evenimentului: “Liderii conduc cu înțelepciune comunitățile locale pe drumul către un viitor cât mai smart. Alegerea căilor și drumul în sine se face împreună cu cetățenii și companiile din comunitate. Viitorul este important să fie bun, să ne salveze timpul pierdut cu puțin folos, să avem un nivel de siguranță ridicat, să folosească tehnologia avansată, senzorii, informațiile, aplicațiile informatice pentru a asigura comunitatea locală cu un standard ridicat. Tehnologia este în slujba omului dar este important cum o folosim. ”

Ioan Popa, primarul municipiului Reșița, prezent la eveniment a arătat cum se dezvoltă orașul, prin reintroducerea tramvaielor, modernizarea tuturor școlilor, liceelor și grădinițelor, formarea profesională a 600 de dascăli. ”Cred ca vom fi primii care vor accesa banii prin PNRR, pentru modernizarea căii ferate Aeroport Timisoara-Voiteni Reșita și conexiune cu Serbia, înjumătățind astfel timpul de transport între localități. Am vrut să aducem cu mai multă ușurință turiști în zona Banatului de Munte dinspre Timișoara și să creăm o mobilitate inteligentă …iar studenții, peste 35 mii din Caraș – Severin,  să facă cu mai multă ușurință acest traseu și să scadă circulația cu mașini individuale”, a menționat primarul Municipiului Reșița.

Toți cei 34 de invitați speakeri ai evenimentului care au prezentat proiecte finalizate sau care se vor finaliza în anii următori, care administrează sau dezvolta politici publice pentru orașe și comunități, secretari de stat, directori din ministere, primari, președinți de consilii județene și alți specialiști din mediul privat, inovatori sau dezvoltatori de programe și soluții pot fi urmăriți accesând înregistrarea primei zile a evenimentului pe pagina de facebook.

A doua zi a evenimentului, pe 17 martie, a fost deschisă cu un panel dedicat dezvoltării strategice a orașelor la care au participat Andrian Teban, Președinte al Asociației Orașelor din România, Cătălin Toma, Președintele  Consiliului Județean Vrancea  și Andrei Ando, Director executiv, Consiliul Județean Arad. Panelul a fost moderat de Iulian Popescu, antreprenor și fost secretar de stat la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Adrian Teban a concluzionat că este nevoie de strategii integrate pentru dezvoltare,  să nu mai fie finanțate proiecte fragmentate și că trebuie promovată colaborarea dintre UAT-uri.

Cătălin Toma a evidențiat atuurile regiunii Vrancea și capacitațile de dezvoltare a județului prin: construirea unui spital nou județean și locuințe ANL pentru medici, dezvoltarea centrului universitar și construirea la Focșani a unui „Campus profesional integrat, liceal și universitar județul Vrancea”, depus la finanțare prin PNRR, care va asigura infrastructura necesară pentru pregătirea profesională optimă a elevilor și a studenților, dezvoltarea unui parc industrial pentru dezvoltarea economiei județului, atragerea și stimularea investițiilor private, dar și prin atragerea mai multor turiști, ca urmare a promovării obiectivelor istorice, tradițiilor și obiceiurilor, cramelor și altor activități culturale și gastronomice.

Adrian Ando a aratat că investițiile care se realizează în Arad sunt cele mai mari din toate timpurile, într-un interval de mai puțin de zece ani, valorează 5 miliarde de euro și sunt realizate pe 4 direcții pritoritare: infrastructura feroviară, rutieră, medicală și extinderea rețelei de gaz, apă curentă și canalizare.

 Ziua a continuat cu trei workshopuri despre cum se pregătesc proiectele pentru a fi finanțabile, despre cum se construiește un brand de oraș pentru a-i ajuta în primul rând pe locuitorii săi și despre concepte cheie relevante pentru următorul val de proiecte europene de orașe inteligente, cum ar fi hub-uri de inovare digitală, inovare deschisă, living labs, sandbox, citizen science etc.

News Bucovina a fost partener media al evenimentului.


Intră acum și în grupul de