Intră acum și în grupul de
Un proiect al consilierului local sucevean USR Dan Nichiforel a fost selectat ca proiect finalist între cele zece proiecte ale competiției Cities of Tomorrow.
Proiectul selectat presupune înființarea unui parc fotovoltaic plutitor pe acumularea Dragomirna, iar energia electrică produsă va fi stocată prin producția de hidrogen rezultat prin electroliză.
Potrivit lui Dan Nichiforel lacul de acumulare Dragomirna este la un nivel minim istoric și este practic neutilizat de câțiva ani are un luciu de apă de 81,30 ha, asigură un debit mediu de apă de suprafață anual de 0,05 mc/s și are o adâncime medie între 8-9 metri.
El arată că pentru a se salva teren arabil, pășuni și suprafețe adecvate zonelor industriale, în vederea producerii de energie electrică cu panouri fotovoltaice, soluția o reprezintă sisteme fotovoltaice plutitoare pe astfel de zone cu luciu de apă care nu sunt utilizate.
Parcul fotovoltaic plutitor instalat pe acumularea Dragomirna va avea potrivit proiectului o putere instalată de 63 MW, fiind compus din trei structuri de câte 21 MW fiecare având ca rezervă trei electrolizoare de 20 MW fiecare pentru a produce hidrogen care poate fi stocat sub formă gazoasă sau lichidă.
Suprafața apei ar urma să fie acoperită cu module fotovoltaice cu structuri plutitoare ancorate. „Producerea hidrogenului sub formă gazoasă/lichidă este practic o modalitate de stocare a energiei și înlocuiește utilizarea bateriilor clasice (acumulatoare). Aceste structuri plutitoare sunt total nepoluante, prietenoase cu mediul acvatic, generează oxigenarea apei și reduc substanțial evaporarea excesivă în timpul verii. Structurile de panouri plutitoare sunt cu 15% mai eficiente decât cele instalate pe uscat”, a arătat Dan Nichiforel.
Potrivit acestuia, costul energiei electrice produse este de 0,12 euro/KWh, iar investiția inițială poate fi recuperată în mai puțin de 5 ani.
Proiectul lui Dan Nichiforel a fost selectat finalist la categoria Business Enviroment, iar dacă va fi declarat câștigător va beneficia timp de un an de un parteneriat cu Econet România, platforma de GreenTech a Camerei de Comerț Româno-Germană.
Cities of Tomorrow este un eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană aflat la editia a 11-a și își propune dezvoltarea sustenabilă a orașelor și regiunilor din România.
Intră acum și în grupul de