Intră acum și în grupul de
În timp ce se aflau în casă, membrii unei familii din Şcheia au fost atacaţi, în miez de noapte, de 11 tineri ce au aruncat cu pietre în ferestre.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Gabriel Panţiru a declarat că marţi, la ora 23.40, poliţiştii din cadrul Poliţiei Comunale Şcheia au fost sesizaţi prin „SNUAU 112”, despre faptul că în zona „Pe deal” a satului Şcheia a izbucnit un scandal între mai multe persoane.
Astfel, în timp ce M. Ilie-Remus, de 38 ani, din comuna Şcheia se afla la domiciliu împreună cu familia -concubina, copiii, fraţi şi cumnaţi, pe fondul unui conflict anterior, L. Ciprian, de 20 ani, B. Relu, de 19 ani, B. I., de 17 ani, M. Aurel, de 28 ani, F. Robert, de 19 ani, Ş. Adi, de 20 ani, C. Dumitru, de 29 ani, S. Ionel, de 32 ani, R. Elvis, de 22 ani, R. Arun, de 23 ani şi P. Marius, de 25 ani, toţi din localitate, au mers la locuinţa acestuia şi folosind obiecte contondente şi pietre, i-au distrus trei ferestre de la locuinţă.
Pe niciunul dintre ei 11 poliţiştii nu i-au găsit la domiciliile lor ori în zonă.
„Au fost luate măsuri de prevenire a reizbucnirii scandalului, asigurându-se patrularea pe raza satului Şcheia, cu patrule mixte şi grupa de intervenţie a I.J.J. Suceava. În timpul scandalului nu au fost agresate persoane, valoarea prejudiciului fiind de circa 1.000 lei” a precizat Gabriel Panţiru, adăugând că se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice şi distrugere.
Intră acum și în grupul de