Intră acum și în grupul de
Polițiștii din Câmpulung Moldovenesc au desfășurat, luni, o razie având ca obiectiv depistarea persoanelor cu ședere nelegală, a voiajorilor ce nu-și justifică legal prezența și/sau urmărite în temeiul legii, pe linie de delicvență juvenilă și victimizarea minorilor, menținerea ordinii publice.
În cadrul acțiunii au fost angrenați un număr de 9 lucrători din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc, 3 lucrători din cadrul Biroului Protecția Animalelor, 2 lucrători din cadrul Biroului Siguranță Școlară, 4 lucrători din cadrul Detașamentului 7 Jandarmi Câmpulung Moldovenesc, 8 lucători din cadrul Poliției Locale Câmpulung Moldovenesc, 2 lucrători din cadrul Direcției de Asistență Socială a Primăriei Municipiului Câmpulung Moldovenesc și un lucrător din cadrul DGASPC Suceava.
Activitatea vizată a avut ca scop verificarea faptică a trei adrese de pe str. Bodea unde sunt înregistrate în evidențe un număr de 68 de persoane, adulți și minori, în zonă fiind ridicate și clădiri (locații) neînregistrate în care locuiesc efectiv persoane.
Cu ocazia activității din teren au fost identificate 18 imobile, în care au fost legitimate 103 persoane și au fost controlate 5 autovehicule. Pe linia absenteismului școlar au fost depistați doi elevi minori care nu se aflau în parcurgerea programului școlar obligatoriu, urmând în cauză să fie dispuse măsuri specifice față de reprezentanții legali ai acestora.
Pe linia protecție animalelor lucrătorii din cadrul I.P.J. Suceava – Biroul pentru Potecția Animalelor au efectuat o activitate de informare a cetățenilor cu privire la respectarea normelor legale privind deținerea animalelor în conformitate cu prevederile Lg. 205/2004 și O.G. 155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân, fiind aplicate un număr de 21 de sancțiuni contravenționale.
Intră acum și în grupul de