Intră acum și în grupul de
Inspectoratul Școlar Județean Suceava a anunțat, miercuri, după ce a centralizat rezultatele înregistrate la simularea probelor scrise ale examenului de evaluare națională 2023 că 68,2 la sută dintre elevii prezenți la ambele probe au obținut medii mai mari de cinci.
Inspectorul școlar general al județului Suceava, Grigore Bocanci, a arătat că situația statistică generală arată că dintre cei 6645 elevi prezenți la ambele probe, 4533 elevi (68,2%) au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci).
Astfel, 1377 de elevi au medii între 5-5,99; 1.170 au medii între 6-6,99; 916 cu medii între 7-7,99; 733 cu medii între 8-8,99, 335 cu medii între 9-9,99 și 2 cu media 10 (Școala Gimnazială nr. 3 Suceava și Colegiul Tehnic ”Mihai Băcescu” Fălticeni).
În anul școlar 2021-2022, procentul mediilor peste 5 a fost de 64,4%.
La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 5133 elevi (76,6%), dintre care: 1092 cu note între 5-5,99; 1082 cu note între 6-6,99; 1211 cu note între 7-7,99; 1098 cu note între 8-8,99, 638 cu note între 9-9,99 și 12 cu nota 10. În anul școlar 2021-2022, procentul notelor peste 5 a fost de 71,8%.
La proba de Matematică au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 4062 elevi (60,8%), dintre care: 1500 cu note între 5-5,99; 989 cu note între 6-6,99; 678 cu note între 7-7,99; 534 cu note între 8-8,99, 339 cu note între 9-9,99 și 22 cu nota 10. În anul școlar 2021-2022, procentul notelor peste 5 a fost de 60,9%.
Intră acum și în grupul de