Muzeul Național al Bucovinei a lansat Ciocolata „Ciprian Porumbescu”  cu lapte și cremă de cafea întrucât compozitorului îi plăcea cafeaua


Intră acum și în grupul de

După succesul avut cu ciocolata personalizată a Muzeului Național al Bucovinei, care a adus vizitatorilor muzeului, și nu numai, gustul de neuitat al ciocolatei cu lapte, cremă de rom și biscuit crocant, combinat cu un ambalaj elegant personalizat cu însemne și culori specifice identității vizuale a muzeului, instituția noastră marchează Anul 2023 – Anul Ciprian Porumbescu – lansând o ciocolată care-i poartă numele și chipul, o ciocolată cu gust de baladă, anunță instituția muzeală suceveană.

Ciocolata CIPRIAN PORUMBESCU, ciocolată cu lapte, cu cremă de cafea și royaltine, are o rețetă creată în colaborare cu partenerul tradițional, PRALIN Group of Companies.

„De ce am ales ciocolata cu cafea? Pentru că, din sutele de file cu scrieri despre Ciprian Porumbescu, studiate de oamenii pasionați și dedicați ai muzeului, am aflat că lui Ciprian Porumbescu îi plăcea mult cafeaua. Produse fabricate manual de firma PRALIN CISNĂDIE din Sibiu cu care Muzeul Național al Bucovinei colaborează, sortimentele de ciocolată sunt create după rețete special create pentru muzeul nostru”, se arată în comunicat.

Muzeul Național al Bucovinei subliniază că se știe că ciocolata dă o stare de bine, iar în combinație cu vizita la muzeu nu poate decât să confirme sloganul instituției: Mai mult decât muzeu!

„De la magazinul de prezentare al Muzeului de Istorie Suceava, puteți achiziționa cele două sortimente de ciocolată, cât și multe alte produse personalizate ce pot deveni cadouri deosebite pentru cei dragi!”, a precizat MNB.


Intră acum și în grupul de