Batran din Vatra Moldovitei, cercetat penal pentru ca si-a taiat padurea (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Un bătrân din Vatra Moldoviţei este cercetat penal, după ce a tăiat arbori nemarcaţi de pe proprietatea personală, de aproximativ 80.000 mc.

Potrivit purtătorului de cuvânt al inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, inspectorul principal Gabriel Panţiru, poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, au stabilit faptul că H. Gheorghe, în vârstă de 77 ani, din comuna Vatra Moldoviţei a tăiat ilegal mai mulţi arbori din pădurea proprietate personală.

Bătrânul deţine mai multe suprafeţe de pădure în zonă, iar în perioada 01.06.2010-19.01.2011, a tăiat 54 arborii de pe suprafaţa de 9 ha, fără ca aceştia să fi fost marcaţi în regim silvic.

Volumul materialului lemnos tăiat este de 79.354 mc, prejudiciul fiind de 11.557,02 lei.

H. Gheorghe este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „tăiere fără drept de arbori”.


Intră acum și în grupul de