Trei curse de avion pentru Iași au fost rerutate pe Aeroportul Suceava din cauza vizibilității scăzute pe aeroportul ieșean


Intră acum și în grupul de

Trei curse de avion pentru Iași au fost rerutate, marți, pe Aeroportul Suceava.

Potrivit unor surse apropiate situației, cursele au fost rerutate la Suceava din cauza condițiilor meteo nefavorabile, respectiv din cauza vizibilității scăzute.

Astfel, au fost rerutate la Suceava cursele Wizz Air de la Bruxelles și Londra și cursa Tarom de la București.

Companiile aeriene au trimis autocare la Suceava pentru a prelua pasagerii.

„În astfel de cazuri, unde siguranța este întotdeauna pe primul loc, reamintim tuturor pasagerilor că hotărârea anulării, reprogramării sau devierii unui zbor pe alt aeroport aparține strict companiei aeriene, personalul aeroportuar neavând vreun rol în asemenea decizii”, arată Aeroportul Suceava.

De menționat este că o cursă Ryanair de la Milano spre Iași a fost rerutată la București.


Intră acum și în grupul de