Gheorghe Flutur: CJ Suceava are proiecte în implementare și așteptare de peste un miliard de euro, de la drumuri județene și aeroport, la centura Gura Humorului și drumul expres Suceava-Botoșani sau noile corpuri de spital


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, miercuri, în finalul ședinței Consiliului Județean, că instituția are în implementare și în așteptare proiecte cu valori mari care depășesc un miliard de euro.

„La o primă vedere, Consiliul Județean Suceava are la ora asta în implementare 50 de proiecte cu o valoare de circa 246 de milioane de euro”, a spus Flutur.

Între acestea este vorba de POR 2014-2020 cu cinci proiecte, a spus Flutur care a menționat că s-a definitivat și licitația pentru finalizarea drumului de pe axa Suceava-Iași, finanțat cu fonduri europene.

Totodată, pe programul transfrontalier România-Ucraina sunt în implementare șase proiecte, un alt proiect este pe POAT, fiind vorba de modernizarea drumului care leagă Fălticeni de Mălini și care include și podul pe peste râul Moldova de la  Cornu Luncii, un alt proiect pe POIM la spital, trei proiecte finanțate prin PNRR care au fost aprobate în valoare de 34 de milioane de euro, iar alte patru proiecte sunt în așteptare.

CJ Suceava mai implementează un proiect prin Erasmus, mai multe proiecte la Direcția Tehnică și la Arhitectul șef.

Totodată, între proiectele în implementare sunt cele privind centura Gura Humorului și drumul expres Suceava-Botoșani, a spus Flutur.

Președintele CJ Suceava a mai anunțat că în ceea ce privește cele două corpuri noi de spital, spitalul de copii și spitalul de boli infecțioase, în valoare de 170 de milioane de euro, sunt finalizate documentațiile la Compania Națională de Investiții și că se dorește ca finanțarea să fie asigurată și printr-un împrumut al Băncii Europene de Investiții.

Gheorghe Flutur a precizat că se implementează proiecte de modernizare și la Aeroportul Suceava, iar la drumuri județene sunt 15 proiecte în derulare cu peste 104 milioane de euro.

„Dacă adunăm ce are Consiliul Județean Suceava astăzi, proiecte de 246 de milioane de euro, iar în așteptare proiecte cu valori foarte mari, cu 755 de milioane de euro, înseamnă depășirea unui miliard de euro. Sper să putem intra în linie dreaptă și cu aceste proiecte mari. Vom avea și în perioada următoare proiecte care vor fi depuse la finanțare”, a mai declarat președintele CJ Suceava.


Intră acum și în grupul de