Intră acum și în grupul de
Lucrările cele mai grele la şoseaua de centură a Sucevei au fost executate, ceea ce înseamnă că la finele acestui an, investiţia de 67 de milioane de euro ar putea fi dusă la bun sfârşit, a declarat miercuri, primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Ion Lungu. „Din discuţiile cu specialiştii, am înţeles că se pot finaliza în acest an lucrările la acest drum”, a spus Ion Lungu.
Edilul-şef a arătat că pentru ca lucrarea să fie finalizată la sfârşitul acestui an, se impune un ritm mai alert de finalizare a exproprierilor din zona comunei Şcheia, el menţionând că sumele de bani pentru plata despăgubirilor, de aproximativ 9 milioane de lei, au fost alocate de Guvern. „Nu sunt blocaje la exproprieri, dar acestea se află în derulare şi trebuie să grăbim ritmul”, a spus primarul.
El a arătat, totodată, că şi Ministerul Transporturilor urmează să asigure finanţarea lucrărilor reprezentând aproximativ 40 de milioane de lei.
Lungu a spus că s-a realizat 30 la sută din proiect, fiind executate lucrările cele mai grele, ale viaductelor şi că urmează să fie continuate lucrările la „drum întins”.
Lucrările la ruta ocolitoare a municipiului Suceava au început la sfârşitul anului 2008, iar potrivit proiectului urmează să fie încheiate în 2011.
Şoseaua de centură va avea o lungime de 13,2 km, o lăţime a platformei de 11 metri, viteza minimă de proiectare fiind de 80 de km/h. Această lucrare cuprinde trei viaducte, cinci poduri din care unul peste râul Suceava şi şapte pasaje de trecere.
Potrivit cotidianului Gândul, anul acesta, Ministerul Transporturilor are la dispoziţie, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), 1,42 de miliarde de euro pentru investiţiile în infrastructură, atât în drumuri naţionale, cât şi în autostrăzi, în creştere nesemnificativă faţă de bugetul de anul trecut, conform proiectului de buget pe 2011, publicat pe site-ul ministerului.
Printre proiectele care ar trebui să fie finalizate anul acesta se numără şi variante ocolitoare, printre care cele din zona de nord a Capitalei, între DN 7 şi DN 2 (bretele de legătură, pasaj superior peste calea ferată la Otopeni şi pasajul Mogoşoaia), cea din Suceava şi cea din Cluj, secţiunea de Nord-Est.
Intră acum și în grupul de