Intră acum și în grupul de
Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, și-a exprimat, vineri, într-o conferință de presă nemulțumirea față de modul în care DRDP Iași tergiversează executarea lucrărilor de reabilitare a podului de la Milișăuți, recunoscând apoi că de ani de zile DRDP Iași nu se preocupă de infrastructura rutieră din județul Suceava.
În ceea ce privește podul de la Milișăuți, prefectul a spus că a înțeles în urma unei discuții cu directorul DRDP Iași că acesta a dat un ordin de începere, de luni 24 aprilie, a lucrărilor de reabilitare a podului la Milișăuți.
„Întâi mi-a confirmat că a întrerupt aplicabilitatea acestui ordin. Ulterior mi-a trimis o hârtie prin care îmi arată că s-a încheiat un act adițional cu constructorul pentru o perioadă suplimentară de trei luni când se va realiza acest pod provizoriu”, a spus prefectul.
El a arătat că în acest caz consideră că trebuie să se acționeze procedural.
„Mergem procedural să ne întâlnim în CJSU ca să vedem aceste neconformități și aceste lucruri care astăzi sunt într-un fel, iar mâine în altul. Să vedem de ce nu s-au respectat prevederile contractuale din contractul de execuții și să facem demersurile absolut necesare”, a spus Moldovan.
Prefectul consideră că DRDP Iași nu a acționat absolut deloc corect față de cetățenii județului Suceava, față de instituțiile din cadrul CJSU Suceava și că se înscrie într-o serie largă de acțiuni în acest sens.
El a amintit că DRDP Iași a dispus scoaterea parazăpezilor fără a notifica CJSU, prefectul sau ISU ceea ce a determinat situații extrem de dificile în condițiile în care a intervenit un episod de vreme severă.
„Este o relație cu sincope, iar conducerea Ministerului Transporturilor va trebui să clarifice această situație”, a adăugat Alexandru Moldovan.
Mai mult, el a spus că la Milișăuți sunt mari nemulțumiri și la nivelul comunității locale.
„La ultima ședință pe care am avut-o într-un format mai larg, constructorii au spus fără echivoc că din punctul lor de vedere nu se poate realiza în siguranță lucrarea de reabilitare a podului sub trafic. Vreau să aflu dacă a existat o conivență între conducerea DRDP Iași și constructor și ne-au purtat un an de zile și noi ne-am spetit și am făcut zeci de înscrisuri și deplasări în teren și discuții, analize, avize ale unor instituții ca să identificăm soluții de natură a le ușura treaba, sau își mențin punctul de vedere și atunci să vedem care este atitudinea corectă a unei instituții publice, inclusiv regionale, DRDP Iași”, a spus Moldovan.
Totodată, el a subliniat că pe el, ca prefect, îl interesează ca obiectivul de la Milișăuți să se realizeze.
„Noi vom solicita Ministerului Transporturilor clarificarea acestor aspecte, vom pune la dispoziție toate documentele necesare și ei vor lua o decizie”, a mai spus prefectul.
El a arătat că se tergiversează realizarea obiectivului mai ales că bazinul pe care podul de la Milișăuți îl deservește este estimat la 150.000 de cetățeni ceea ce dovedește că este foarte important acest obiectiv de infrastructură.
„Ne-am izbit cu situații extraordinar de complicate. La nivelul județului Suceava există o serie de interdicții ample în ceea ce privește podurile de pe drumurile naționale”, a spus Modovan care a exemplificat cu traficul de TIR-uri care vin sau merg spre Siret ce nu au cum să meargă pe un alt traseu pentru că sunt restricții la podurile din zonă.
„Asta ne arată că ani de zile pentru județul Suceava cei de la DRDP Iași nu s-au aplecat în a rezolva anumite probleme extrem de importante de infrastructură în ceea ce privește reabilitarea drumurilor naționale, în ceea ce privește reabilitarea podurilor și podețelor. Noi aceste chestiuni le-am comunicat conducerii Ministerului Transporturilor”, a spus Moldovan.
Intră acum și în grupul de