Intră acum și în grupul de
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a fost atenționat de un enoriaș că ar trebui instituit un regulament pentru preotesele care participă, duminica, la slujbele de la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” astfel încât acestea să adopte un cod vestimentar decent, dar că ar trebui să fie instruite și domnișoarele de la pangar, cu fuste din piele și tonalitate ridicată.
„Un decalog al preotesei se poate face? Vedem la „Sfântul Ioan” în fiecare duminică lângă Palat o defilare în miniatură a ceea ce ar putea fi „Săptămâna Modei de la Paris”. Pantaloni lungi, tocuri roșii, fundițe și paiete, machiaje profesionale, iar de eșarfe pe cap nu mai vorbim. Ori nu sunt, ori au trecut la pălării. Știm că majoritatea nu sunt bucovinence de la noi, nici prin port, nici prin purtare și nici prin vorbă”, i-a transmis enoriașul ierarhului.
Mai mult, IPS Calinic este întrebat dacă expresia des folosită de „maica preoteasă” ne mai spune ceva sau dacă decența în îmbrăcăminte ne mai spune ceva.
„Este clar că nu de dumneavoastră ține bunul simț al doamnelor, dar poate se sesizează părinții care au studii teologice și înțeleg mesajul. Asta dacă nu sunt duși în ispită și li se pare și lor normal. O altă întrebare ar fi dacă s-au abonat la fotograful Arhiepiscopiei? Ar fi frumos să îndreptăm cadrul mai mult și pe credincioși și pe copiii lor, pe doamne le știm, le-am văzut, epatează. O fi adevărat că nu în asta constă credința personala, nu le cere nimeni sa fie tâmpe și șterse, dar bunul simț e trecut de limită prin purtarea lor vestimentară. Îndreptându-ne ochii spre acestea, putem spune că Maica Domnului este modelul femeii creștine de astăzi?”, a mai scris enoriașul.
Totodată, IPS Calinic este informat și despre atitudinea angajatelor de la pangar.
„De unele domnișoare de la pangar cu fuste de piele și tonalitate ridicată nu mai pomenim. Nu știm cine face alegerile și care sunt criteriile de angajare, deși după aspect și vestimentație nu ne rămâne decât să ne gândim. Gusturile nu se discută, spun unii. Din păcate trăim vremuri în care anormalul a devenit normal!”, arată în încheiere enoriașul.
În răspuns, ierarhul evită să se pronunțe asupra primei sesizări.
„Prima întrebare a dumneavoastră, fiind vorba despre niște persoane cu totul deosebite, cu familii frumoase și pregătiri universitare de referință, care se spovedesc și se împărtășesc cu bună rânduială și care sunt nelipsite de la slujbele Bisericii, nu doresc să o comentez în niciun fel”, a răspuns IPS Calinic.
În ceea ce privește angajatele de la pangar, IPS Calinic arată că acestea sunt fiice duhovnicești ale părinților slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale/ai Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou” sau ale altor părinți din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, absolvente ale Facultății de Teologie sau ale altor facultăți și au un comportament care este ireproșabil și că, de asemenea, este și o monahie care viețuiește de mai mulți ani în cadrul mănăstirii.
„Până acum nu am primit nicio plângere privind comportamentul domniilor lor, dar dacă cele semnalate de dumneavoastră se confirmă, li se va atrage atenția neîntârziat. Angajările se fac în urma unui concurs de angajare care este anunțat de fiecare dată pe paginile Arhiepiscopiei, iar dosarul de angajare conține și adeverința preotului duhovnic ce recomandă persoana respectivă pentru angajarea în acel post”, a explicat IPS Calinic.
În ceea ce privește echipa media a Arhiepiscopiei, ierarhul consideră că este o echipă de profesioniști, care filmează și fotografiază nenumărate cadre cu cei care participă la slujbe și că nu doar preferențial, cu doamnele preotese și cu copiii acestora.
Intră acum și în grupul de