Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că agențiile de dezvoltare regională nu au fost pregătite să preia implementarea proiectelor europene motiv pentru care finanțarea proiectelor pentru actualul exercițiu financiar 2021-2027 este mult întârziată.
Astfel, la mijlocul exercițiului financiar european nu au fost încă lansate apeluri pe proiecte pentru regiunea Nord Est, primarul primind asigurări că acestea vor începe de la mijlocul acestui an.
„Trebuie să fiu sincer. Noi am insistat foarte mult pe descentralizarea autorității de monitorizare și implementare a proiectelor (cu finanțare europeană n.r.). S-a întâmplat acest lucru. Din păcate, agențiile de dezvoltare regionale nu au infrastructura pe care o aveau ministerele. Suntem cam cum eram prin anul 2007 la început. Acum își fac organigrame, birouri, servicii ș.a.m.d.”, a declarat Ion Lungu.
El a spus că această descentralizare are și plusuri și minusuri.
„Sunt la început. Până se organizează…. Ieri am aprobat alte modificări în structura de organigramă”, a precizat primarul.
Ion Lungu recunoaște că lucrurile în ceea ce privește implementarea proiectelor europene pentru actualul exercițiu financiar care se încheie în 2027 nu merg bine și nu doar în regiunea Nord Est ci în toate regiunile de dezvoltare.
„De asta, părerea mea personală, este că lucrurile nu merg cum ar trebui”, a spus primarul.
Intră acum și în grupul de