Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a solicitat, joi, în plenul CJ Suceava managerului Spitalului Județean de Urgență Suceava, dr. Alexandru Calancea să gestioneze inteligent și cu fermitate situațiile care apar în cadrul unității spitalicești.
„În CJ Suceava am dat întotdeauna dovadă de solidaritate în ceea ce privește aprobarea de organigrame, aprobarea de bani pentru Spitalul Județean. Avem în continuare de acolo nevoie de un feed-back pozitiv în raport cu populația. Toate gâlcevile astea care au apărut în spațiul public nu au făcut și nu fac bine. Nu am fost și nu voi fi niciodată de acord cu așa ceva. Va trebui să găsim soluții pentru a gestiona echilibrat, cu rațiune, inteligent, dar și cu fermitate tot ce are de gestionat Spitalul Județean Suceava”, a spus Flutur.
El a remarcat că în municipiul Suceava nu este un alt spital și că acesta este oglinda zonei.
„Nu avem atâtea spitale. Aici, la Suceava, nu avem spital municipal, ci este doar unul județean. Până la urmă e oglinda noastră. Poate și din pandemie trebuie să învățăm ceva că nu a fost întotdeauna bine ca imagine ce s-a întâmplat cu unitatea aceasta. Dar parcă și breaking news-urile astea transmise de acolo nu ne fac bine și nu e de dorit”, a spus Flutur.
El a făcut un apel la rațiune, echilibru și a cerut managerului să gestioneze aceste probleme în folosul cetățeanului pentru că dotări sunt.
„Aștept să dați drumul la lucrări pentru că este Spitalul de Oncologie, ne luptăm în continuare pentru Spitalul de Copii și Spitalul de Boli Infecțioase, pentru pasajul subteran. Aveți și anvelopare, aveți foarte-foarte multe lucrări acolo”, a mai declarat Gheorghe Flutur.
Intră acum și în grupul de