Intră acum și în grupul de
Un autotren încărcat cu lemne s-a răsturnat, vineri după amiaza, pe partea carosabilă în zona Pasului Mestecăniș.
Potrivit plutonier Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, conducătorul autotrenului, conștient și cooperant, este monitorizat de către paramedicii SMURD.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Câmpulung Moldovenesc cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2.
În urma evenimentului două dintre cele trei benzi de circulație sunt blocate.
Intră acum și în grupul de