Irina Vasilciuc, mesaj pentru subprefectul Șologon privind axialul Suceava-Iași: Suntem hotărâți, indiferent de atacuri, să ne ținem de proiecte, să le finalizăm și să începem altele noi


Intră acum și în grupul de

Administratorul public al județului Suceava, Irina Vasilciuc, a declarat, miercuri, în replică la declarațiile subprefectului Cristian Șologon, că autoritățile județene sucevene sunt criticate că au început lucrările la drumul axial Suceava-Iași și că indiferent de atacuri CJ Suceava se va ține de proiecte.

„Până nu demult eram criticați de ce nu încep lucrările, acum că au început de ce au început!?”, s-a întrebat Irina Vasilciuc.

Ea a reamintit că oprirea lucrărilor pe drumul Axial Suceava – Iași a fost decisă unilateral de constructor anul trecut în luna februarie.

„Oricine era obligat să procedeze cum am procedat noi, adică inventarierea a ceea ce s-a lucrat și scoaterea din nou la licitație a lucrărilor (toate aceste lucruri s-au făcut ca la carte, pe 24 aprilie 2023 au fost desemnați constructorii, iar astăzi pe 3 mai s-a semnat ordinul de începere a lucrărilor”, a spus administratorul public al județului.

Ea a arătat că oricine ar fi fost în locul autorității județene era obligat să respecte etapele chiar dacă acest lucru înseamnă întârzieri.

„Cine face atacuri a început prea repede campania electorală, dar noi ne vedem de treabă”, a menționat Vasilciuc.

Administratorul public al județului a mai declarat că nu există nici un pericol de returnare a banilor europeni, iar calendarul propus asigură faptul că autoritatea județeană se încadrează în toate termenele contractuale și legale.

„Îmi pun o întrebare, oare un partener, un aliat adevărat se bucură când deblochezi niște lucrări sau când rămân blocate în speranța că va câștiga el electoral? Noi suntem hotărâți indiferent de atacuri să ne ținem de proiecte, să le finalizăm pe cele existente și să începem altele noi”, a concluzionat Irina Vasilciuc.


Intră acum și în grupul de