Intră acum și în grupul de
Prefectura Suceava a anunțat că în urma fenomenelor meteo-hidrologice periculoase, respectiv vânt puternic, ploi abundente, căderi masive de zăpadă și topirea bruscă a zăpezii, manifestate în perioada 25 ianuarie – 09 aprilie 2023, a fost afectată infrastructura din 17 unități administrativ-teritoriale de pe raza județului.
În baza prevederilor unui ordin al prefectului de Suceava comisiile interinstituționale formate din reprezentanți ai Instituției Prefectului – județul Suceava, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”BUCOVINA” al județului Suceava, Direcției Județene de Drumuri și Poduri, Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, Inspectoratului de Stat în Construcții Suceava și Inspectoratului Școlar Județean Suceava s-au deplasat în teren pentru constatarea și evaluarea estimativă a pagubelor.
Situația constatată a fost analizată de prefectul Alexandru Moldovan împreună cu reprezentanți ai Serviciului dezvoltare economică, servicii publice și situații de urgență.
Astfel, la Frasin a fost afectată rețeaua stradală, suprastructura din balast, valoarea estimată a pagubelor fiind de 996.930,63 lei, în timp ce la Poiana Stampei a fost afectată suprastructura din balast a unor drumuri comunale, valoarea estimată a pagubelor fiind de 452.400,00 lei.
Și la Râșca a fost afectată suprastructura din balast a rețelei stradale, paguba fiin de 1,264.224,00 lei, iar la Valea Moldovei au fost afectate drumuri comunale cu o pagubă estimată de 419.640,00 lei.
La Slatina a fost afectată suprastructura din balast a unor drumuri comunale, s-a produs o eroziune de mal drept la pârâu Suha Mică și colmatare, valoarea estimată a pagubelor fiind de 1.066.100,00 lei.
La Fălticeni a fost afectată suprastructura din balast a rețelei stradale, cu pagube estimate la 513.240,00 lei, în timp ce la Fântânele a fost afectată suprastructura din pământ stabilizat a rețelei stradale.
Și la Salcea a fost afectată suprastructura din balast a rețelei stradale cu o valoare estimată a pagubelor de 1.151.280,00 lei, la fel ca la Vicovu de Sus unde valoarea estimată a pagubelor este de 1.036.152,00 lei, sau la Vatra Dornei unde pagubele sunt de 881.400,00 lei.
Și la Ulma a fost afectată suprastructura din balast a unor drumuri comunale și s-au distrus două podețe, iar la Dorna Arini unde a fost afectată suprastructura din balast a drumurilor comunale paguba este de 558.480,00 lei în timp ce la Berchișești, tot la drumuri comunale valoarea pagubei prin afectarea suprastructurii din balast este de 449.280,00 lei.
Totodată, la Crucea la un imobil particular a fost distrus acoperișul și se recomandă expertiză tehnică.
La Ciocănești pe DN 18 au fost alunecări roci de pe versant, fiind recomandată expertiză tehnică de specialitate, la fel ca în Dorna Arini pe DN 17B unde au fost alunecări roci de pe versant.
În municipiul Suceava au fost afectate de o alunecare de teren un imobil, terenul de sport, parcarea și calea de acces și suprafața adiacentă aparținând Liceului teoretic Filadelfia și se recomandă expertiză tehnică de specialitate.
Prefectura Suceava a solicitat în 24.04.2023 Primăriei municipiului Suceava întocmirea expertizei în vederea stabilirii soluției tehnice pentru punerea în siguranță a versantului și suma necesară lucrărilor. De asemenea, prin aceeași adresă, s-a solicitat convocarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență Suceava în vederea evaluării riscului de alunecare pentru întreaga zonă și adoptarea unei hotărâri de CLSU
„După stabilirea sumelor rezultate în urma întocmirii experizelor tehnice de specialitate, dacă se va impune, Instituția Prefectului va întocmi un Proiect de Hotărâre de Guvern în vederea alocării sumelor necesare refacerii obiectivelor afectate”, a anunțat Prefectura Suceava.
Intră acum și în grupul de